Doi miniștri și-au pierdut astăzi viața într-un accident de elicopter.
Miniştrii ghanezi ai apărării şi mediului şi-au pierdut viaţa miercuri într-un accident de elicopter, a anunţat preşedinţia, la câteva ore după ce armata a semnalat dispariţia unui aparat de zbor care transporta trei membri ai echipajului şi cinci pasageri, relatează AFP şi Reuters, citați de Agerpres.
Toate cele opt persoane aflate în elicopter şi-au pierdut viaţa.
Ministrul apărării, Edward Omane Boamah, şi cel mediului, ştiinţei şi tehnologiei, Ibrahim Murtala Muhammed, se află printre cei decedaţi în accidentul de elicopter din sudul ţării, a precizat Julius Debrah, şef de cabinet al preşedintelui John Mahama.
"Preşedintele şi guvernul le transmit condoleanţe şi compasiunea lor familiilor tovarăşilor noştri şi militarilor care au murit în slujba ţării", a declarat Julius Debrah.
Printre victime se află de asemenea Alhaji Muniru Muhammad, coordonator adjunct al securităţii naţionale şi fost ministru al apărării, precum şi Samuel Sarpong, vicepreşedinte al partidului Congresul naţional democratic (NDC) al preşedintelui Mahama.
Forţele armate din Ghana au anunţat anterior că a fost pierdut contactul radar cu elicopterul de tipul Z9 la puţin timp după decolarea sa de la Accra, în jurul orei locale 09.00, în direcţia Obuasi, la nord-vest de capitală.
Drapelele vor fi coborâte în bernă, a anunţat Julius Debrah. Preşedinţia a mai precizat că John Mahama şi-a suspendat toate activităţile oficiale din cursul zilei de miercuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News