Accident Daniel Chiţoiu. Femeia rănită, transferată la Bucureşti

Loredana Brumă / 27 dec 2019 / 12:10 Salveaza PDF Comentarii

Femeia rănită în accidentul în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chiţoiu urmează să fie transferată la spitalul Floreasca din Capitală. 

În urma impactului, femeia a suferit mai multe fracturi. Potrivit România Tv, ea urmează să fie transferată de la spitalul din Piteşti la spitalul Floreasca din Capitală, acolo unde se află şi fostul ministru Daniel Chiţoiu.

„La acest moment se desfășoară cercetări in rem (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal. Activitatea de cercetare penală se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările fiind în curs la acest moment", precizează Poliţia Argeş. 

De asemenea, oamenii legii confirmă că în cauză au fost audiate mai multe persoane în calitate de martor, „însă aspectele precizate de persoanele respective şi eventualele concluzii fac obiectul cercetărilor, neputând face, la acest moment, şi obiectul comunicării publice".

„O concluzie referitor la vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal, urmând ca, comunicarea să se facă în dinamică, conform legislaţiei. Totodată, reamintim că în situaţia evenimentelor rutiere, este relevantă doar calitatea de participant la trafic implicat în evenimentul rutier ce face obiectul verificărilor, iar măsurile legale sunt luate în funcţie de urmările acestuia", arată Poliția Argeș.

Reamintim că accidentul a avut loc, joi, în localitatea Zamfirești din Argeș, unde o mașină a pătruns pe contrasens și s-a lovit frontal de un alt autoturism. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.

Citeşte şi Dosar penal după accidentul în care a fost implicat Daniel Chițoiu

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23