Accident Constanţa. Poliţist rănit în misiune

Loredana Brumă / 09 Martie 2019 / 12:53 Salveaza PDF Comentarii
Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă

Un agent de poliţie a fost rănit în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă, în municipiul Constanţa, după ce o autospecială a Poliţiei ce se deplasa cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune a fost acroşată de un autobuz al Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC).

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, victima a solicitat îngrijiri medicale, acuzând uşoare vătămări corporale.

"A avut loc un accident rutier uşor, în care a fost implicat un echipaj al Secţiei 3 Poliţie. O autospecială Dacia Logan, în timp ce se deplasa în regim de circulaţie prioritară cu semnalele speciale acustice şi luminoase în funcţiune (pentru a acorda sprijin unei patrule pedestre), a fost acroşată într-o intersecţie de un autobuz RATC. În urma accidentului, un agent de poliţie (pasager) a solicitat îngrijiri medicale, acuzând uşoare vătămări", a informat IPJ.

A fost întocmit dosar penal

 

În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Maşina Poliţiei a fost avariată în partea laterală stânga-spate.

Echipajul din autovehiculul implicat în accident se deplasa în Piaţa Griviţei pentru "a acorda sprijin colegilor în cazul unor persoane recalcitrante", conform sursei menţionate.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26