A fost ales președintele FIFA: ”Organizația a încetat să mai fie "toxică"

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, singurul candidat aflat în cursă, a fost reales pentru un al doilea mandat la conducerea instanţei mondiale până în anul 2023, miercuri, la Paris, cu ocazia celui de-al 69-lea Congres al FIFA, informează AFP.

Conducătorul elveţian, care l-a înlocuit în 2016 pe elveţianul Sepp Blatter, a fost ales în aplauze în faţa reprezentanţilor celor 211 federaţii membre, cu două zile înaintea deschiderii Cupei Mondiale feminine 2019 din Franţa (7 iunie-7 iulie).

Gianni Infantino, a afirmat miercuri că, în cei trei ani şi patru luni de când a preluat conducerea organizaţiei, FIFA a încetat să mai fie "toxică", transformându-se într-un exemplu de transparenţă şi luptă împotriva corupţiei, informează EFE.

"FIFA a încetat să mai fie toxică, aproape penală, devenind ceea ce trebuie să fie, o organizaţie care se preocupă de fotbalul", a spus Infantino în deschiderea Congresului de la Paris, în cadrul căruia urmează să fie reales în funcţie.

Actualul preşedinte consideră că forul fotbalistic mondial a întors pagina după imensul scandal "FIFAgate", izbucnit în vara anului 2015, care a scos la lumină presupuse cazuri de corupţie ale responsabililor şi care s-a soldat cu plecarea fostului preşedinte, Joseph Blatter, şi a celui considerat urmaşul acestuia, Michel Platini, conducătorul de atunci al UEFA.

"Aceşti ultimi trei ani nu a fost perfecţi. Am făcut greşeli, cu siguranţă, am încercat să îmbunătăţim lucrurile pentru ca ele să fie mai bune. Însă astăzi, în această zi de alegeri, nimeni nu mai vorbeşte de criză, de reconstrucţia FIFA de la zero. Nimeni nu mai vorbeşte de scandaluri, de corupţie. Vorbim doar de fotbal. Cred că se poate spune cel puţin că am inversat situaţia", a adăugat Infantino în faţa reprezentanţilor celor 211 federaţii naţionale.

Preşedintele FIFA a precizat că organizaţia pe care o conduce are acum o situaţie financiară "mai solidă" şi a subliniat creşterea veniturilor şi a rezervelor de la sosirea sa în post, în februarie 2016.

Veniturile Federaţiei internaţionale au sporit, în ciclul 2015-2018, de la 4,6 miliarde dolari la 6,4 miliarde dolari, "într-o perioadă în care nimeni nu dorea să se asocieze cu FIFA", a spus Infantino, adăugând: "Nu trebuie să ne fie ruşine că trebuie să dezvoltăm reţetele, aceasta este misiunea noastră".

În discursul său, preşedintele FIFA a vorbit în engleză, franceză, spaniolă şi germană, subliniind că această zi de miercuri este una "de sărbătoare", care marchează faptul că turneul final al Cupei Mondiale va trece, din 2026, de la 32 la 48 de selecţionate, pentru că "16 echipe în plus este mesajul cel mai puternic care se poate lansa în favoarea dezvoltării fotbalului.

Infantino a luat apărarea implementării sistemului de arbitraj video (VAR) cu ocazia Cupei Mondiale 2018, câştigată de Franţa: "Sistemul VAR nu schimbă jocul. Îi ajută pe arbitri, care fac o muncă incredibil de grea. A fost un succes la Mondial. Imaginaţi-vă cum ar fi fost fără VAR. Cu siguranţă unul diferit, însă unul cu mai multă nedreptate. Nu este perfect, dar se apropie mult de perfecţiune".

Responsabilul elveţian a subliniat, totodată, că ediţia 2018 a Cupei Mondiale a fost cea mai bună din istorie, într-o ţară "descrisă drept violentă, rasistă, dar care a fost exact opusul, o sărbătoare totală".

El s-a pronunţat, în favoarea unei mai mari incluziuni feminine în fotbal şi împotriva discriminării, "cu fapte concrete, nu vorbe", reconfirmându-şi planurile de lansare a unei Cupe Mondiale lărgite rezervate cluburilor, începând din 2021.

"Un Mondial al cluburilor deschis, global, în care sunt detalii de dezbătut, dar care va fi o oportunitate pentru cluburi, care sunt inima fotbalului, cu o ediţie-pilot în 2021 şi 24 de echipe", a precizat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel