83 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. Mii de români au fost îngropați de vii în gropi comune

În data de 1 aprilie 1941, în Bucovina de Nord, între 2000 și 4000 de români au fost uciși de către trupele sovietice după ce au încercat treacă granița din Republica Sovietică Socialistă Ucraineană (URSS) în România.

După ultimatumul sovietic din 1940, România a fost forțată să cedeze URSS un teritoriu cu 3 milioane de persoane. Teritoriul a fost ocupat de trupele NKVD și armata roșie, potrivit Wikipedia. 

Drept urmare, mulți români din regiunea bucovinei au încercat să se reunească cu familiile de la sud de noua frontieră, trecând granița în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal. Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut granița ilegal din zonele Hliboca, Herța, Putila și Storojineț. Zona acestei unități era pe o distanță de 7.5 km la sud de Cernăuți.

Din zonele mai îndepărtate, Vășcăuți, Zastavna, Noua-Suliță, Sadagura și Cernăuți-rurală, 628 de persoane au trecut granița pentru a se refugia în România. Acest fenomen a fost prezent în toate grupurile sociale și etnice din teritoriile ocupate. În primul an de ocupație sovietică, estimările ucrainene dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiați în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare.

Autoritățile sovietice au reacționat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea granițelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude și în România și declarându-le trădători de țară și deportându-le la muncă forțată. Listele unității 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localități includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de țară chiar și persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenții să fugă în România.

Mii de români, mitraliați la Fântâna Albă

În 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora administrația sovietică permite trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română.

În poiana Varnița, la numai 3 kilometri de granița cu ce mai rămăsese din Regatul României, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au început să-i mitralieze pe români. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.

După masacru răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari - vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul.

Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News