EXCLUSIV  Zona pe care o ignori mereu când folosești protecție solară. Ioana Marinescu (Plush Bio): Soarele e neiertător. Ce produse poți folosi

Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, Farmacist Formulator, specialist în Formularea și Evaluarea produsului dermatocosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie, a vorbit, joi, despre modul ideal în care ne putem bronza în concediu, în cadrul unui interviu acordat DCNews și Spectacola.

„Zona lăbuței picioarelor ar trebui să arate foarte bine și ar trebui să fie foarte protejată, pentru că soarele este neiertător cu fiecare zonă a corpului. Într-adevăr, aceasta este una dintre zonele destul de ignorate, dar vreau să vă întreb - vara trecută sau acum trei veri, când ați umblat în sandale, ori șlapi, v-ați înroșit rău de tot printre bretelele sandalelor? Eu cred că ar fi mai bine să evităm astfel de situații și să nu facem arsuri solare și să nu expunem neprotejat nicio zonă a corpului, nici măcar lăbuțele picioarelor”, a spus Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO.

„Același sfat se aplică și când vine vorba despre umeri, care se pot pigmenta, pentru că foto-îmbătrânirea este foarte agresivă și se vede mai ales în zona umerilor, în zona decolteului și în zona spatelui. Foarte puține persoane nu se pigmentează în aceste zone. Dacă ne expunem la soare și ne ardem în momentul expunerii, zonele acelea se vor umfla, se vor leza, iar apoi vor rămâne forme de hiperpigmentare post-traumatică.

Noi avem un produs care este foarte dorit pe perioada verii. Un blend (n.r. îl puteți vedea în interviu) de extracte botanice, dedicat post-expunerii solare. Conține plante și fructe care calmează foarte bine pielea, iar unul dintre componentele vedetă este castana, care, pe lângă faptul că protejează, oferă o colorație mai frumoasă, mai persistentă, iar în plus, aceasta oferă elasticitate pielii.

Cel mai dorit produs de bronzare de la noi este uleiul de bronzare de bacuri. Din ce am văzut eu, acest ulei cel puțin dublează felul în care te bronzezi. Nu este un ulei cu protecție solară, ci este un stimulent de bronzare. Uleiul de bacuri se știe că este un super stimulent de colorare a pielii, iar în momentul în care îl aplicăm când stăm la plajă, acesta nu exonerează protecția solară, doar stimulează. Culoarea este total diferită față de bronzul obișnuit. Este mult mai luminoasă, mult mai intensă.

Ulterior, aplicând spray-ul de calmare Gitana, pentru intensificarea bronzului, vom elimina disconfortul și vom accentua foarte tare bronzul, pentru a avea o durată mai lungă pe pielea noastră. Prin hidratare poți păstra bronzul pentru mai mult timp, doar dacă hidratarea are și extracte dedicate stimulării bronzului și calmării pielii, cum este extractul de castană”, a explicat Ioana Marinescu.

Emisiunea completă, aici:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel