Ziua Regalităţii. Ceremonie militară şi depuneri de coroane de flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal

ziua regalității
ziua regalității

Custodele Coroanei Române, Margareta, şi principele Radu au depus vineri o coroană de flori, de Ziua Regalităţii, la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal.

Alte trei jerbe de flori în culorile roşu, galben şi albastru au fost depuse de principesa Elena şi de Alexander Philips Nixon, precum şi de principesele Sofia şi Maria. Cu acest prilej, a avut loc şi o ceremonie militară, iar manifestarea din Piaţa Palatului Regal a debutat cu un recital al Orchestrei Reprezentative a Armatei. Militari ai Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul au prezentat onorul. În încheierea ceremoniei, aceştia au oferit publicului o demonstraţie de îndemânare cu arma. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai Jandarmeriei călare.

Un grup de monarhişti, unii dintre aceştia reprezentanţi ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, a purtat steaguri cu însemnele regale şi o pancartă cu portretul Custodelui Coroanei pe care era scris 'Regina pe Tronul Ţării!'. Totodată, au fost prezenţi reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, al cărei preşedinte este Custodele Coroanei Române. O coroană de flori din partea Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei a fost depusă la statuia Regelui Carol I, după plecarea reprezentanţilor Casei Regale.

Grădina Palatului Elisabeta va găzdui sărbătoarea populară 'Garden Party

Tot vineri, la ora 17,00, grădina Palatului Elisabeta va găzdui sărbătoarea populară 'Garden Party', la care sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, mii de invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova, reprezentanţi ai comunităţilor rurale şi urbane, demnitari ai statului român, autorităţi locale, personalităţi ale societăţii civile, ale mediului economic, profesori şi elevi, reprezentanţi ai Armatei României, ai Bisericii şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti. Evenimentul va avea loc în prezenţa Custodelui Coroanei Române, Margareta, a principelui Radu, principesei Elena şi a lui Alexander Philips Nixon, dar şi a principeselor Sofia şi Maria.

Îşi vor da concursul Orchestra Reprezentativă a Armatei României, Brigada 30 Gardă 'Mihai Viteazul' şi Jandarmeria călare. La ora 18,30, Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I va găzdui Gala Societăţii de Cultură Macedo-Română. Cu această ocazie, va avea loc prezentarea 'Albumului Macedo-Român 1880', la care vor lua parte principesa Elena şi Alexander Philips Nixon. Ziua de 10 Mai a fost declarată sărbătoare naţională în România prin Legea nr. 103/2015. Potrivit actului normativ, cu această ocazie, Parlamentul, preşedintele României, Guvernul şi celelalte autorităţi publice centrale şi locale organizează manifestări cultural-artistice pentru marcarea acestei zile. 10 Mai a mai fost sărbătoare naţională în perioada în care forma de guvernământ în România era regatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel