Ziua Europei, sărbătorită în Parcurile Cișmigiu și Izvor

Parcurile Cișmigiu și Izvor vor găzdui o serie de evenimente inedite pentru sărbătorirea Zilei Europei.

Primăria Capitalei organizează, sâmbătă şi miercurea viitoare, în Parcurile Cişmigiu şi Izvor, o serie de evenimente prin care sărbătoreşte Ziua Europei.

"Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS, alături de Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, organizează cea de-a cincea ediţie a evenimentului 'Piaţa Statelor Membre ale Uniunii Europene', în data de 5 mai, în Parcul Cişmigiu, celebrând Ziua Europei şi, cu această ocazie, împlinirea a 11 ani de la integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană. Vizitatorii evenimentului, atât cei mari, cât şi cei mici, vor putea interacţiona într-un mediu nonformal cu reprezentanţi ai ambasadelor din ţările membre ale Uniunii Europene participante la acest eveniment, astfel luând contact cu obiceiurile, ofertele turistice, curiozităţile şi gastronomia specifică", a informat Primăria Capitalei.

Potrivit sursei citate, vor fi organizate ateliere de creaţie de coifuri, rame, steaguri, cutii şi facepainting. Pe aleile ce conduc la foişorul din Parcul Cişmigiu, meşteri tradiţionali români vor face demonstraţii de olărit, fierărit, linogravură, ţesut la război orizontal şi vertical.

Program artistic internațional

Vizitatorii vor putea viziona şi un program artistic internaţional, în care vor fi prezentate momente de muzică şi dans, specifice atât României, cât şi altor ţări membre UE.

Miercuri, 9 mai, începând cu ora 18,00, în Parcul Izvor va avea loc un concert aniversar de Ziua Europei, organizat municipalitate, prin ARCUB.

"În acest an, evenimentul care marchează Ziua Europei în Bucureşti va fi susţinut de artişti ai noului val din muzica românească. Astfel, pe scena din Parcul Izvor vor concerta VUNK, The Motans, Antonia, Vanotek, Ioana Ignat, Mircea Eremia, Sore, Alina Eremia, Loulou & Balkanian Project, Mira, Ami, Ana Baniciu", a precizat PMB.

Pe parcursul celor cinci ore de concerte va fi amplasată o zonă de food court.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy