''Zidul berlinez'' din România, demolat. Ce despărţea

Zidul berlinez construit în Sfântu Gheorghe urmează să fie demolat până la sfârşitul anului 2017. El despărţea un cartier locuit de romi de restul populaţiei. 

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe este de acord să demoleze, până la sfârşitul anului viitor, 'zidul berlinez' care desparte cartierul romilor de restul oraşului, se menţionează într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului, citat de Agepres.

În urma anchetelor şi recomandărilor emise de către Avocatul Poporului, primarul municipiului Sfântu Gheorghe s-a declarat de acord cu demolarea zidului ce delimitează cartierul romilor, termenul de finalizare a lucrării fiind sfârşitul anului 2017, se arată în documentul citat.

Avocatul Poporului precizează că va monitoriza atât evoluţia acestui caz, cât şi situaţia blocurilor de locuinţe sociale din strada Lunca Oltului din Sfântu Gheorghe, care sunt delimitate de restul zonei printr-un gard despărţitor. 'Avocatul Poporului va monitoriza zona, va urmări problemele ce se pot ivi în acest complex de locuinţe sociale, întrucât din declaraţiile domnului Tischler Ferenc, consilier local în cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, rezultă intenţia de a trata persoanele (adulţi şi copii) care locuiesc în blocurile respective ca şi persoane instituţionalizate, ceea ce nu este cazul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel