Emisiunile de CO2, golurile lui Messi şi Ronaldo, vânzările de artă contemporană, podul aerian gigantic realizat de SUA şi aliaţii lor pentru evacuarea afganilor care au colaborat cu occidentalii şi nu în ultimul rând preţul gazului care a atins un nivel record în decembrie sunt doar câteva dintre cele zece recorduri alese de France Presse drept superlativele anului 2021.
Incendiile au făcut ravagii în timpul verii, în special în America de Nord, provocând emisii-record de CO2 în iulie (1.258 de megatone) şi august (1.384,6 megatone) la scară planetară, potrivit programului UE de observare al Terrei Copernicus, care pune această situaţie pe seama încălzirii climatice.
Relansarea economică mai puternică decât se anticipa, cererea puternică din Asia şi nivelul scăzut al stocurilor europene s-au conjugat şi au dus la o creştere fără precedent a preţului gazului.
Cursul de referinţă european de la hub-ul olandez TTF a atins pe 21 decembrie nivelul de 187,78 de euro megawatt-oră, o premieră, stimulat de cererea sezonieră şi de tensiunile geopolitice între principalul furnizor, Rusia, şi clienţii săi.
SUA au încheiat, în august, 20 de ani de prezenţă militară în Afganistan, printr-un pod aerian gigantic, depăşindu-l pe cel de din Saigon de la sfârşitul Războiului din Vietnam, dar insuficient pentru a-i repatria pe toţi afganii care au lucrat pentru occidentali şi sunt ameninţaţi de regimul taliban.
Evacuarea a permis plecarea a 123.000 de civili afgani şi străini, faţă de 55.000 de persoane evacuate din Vietnamul de Sud în 1975.
China a efectuat în 24 de ore, la începutul lui octombrie, un număr record de incursiuni militare aeriene (peste 50) în spaţiul taiwanez, reafirmându-şi astfel statutul de superputere, la două săptămâni după anunţarea unui pact militar între Australia, Regatul Unit şi SUA care viza limitarea expansionismului chinez în Oceanul Pacific.
Cu o lungime de patru terenuri de fotbal şi înalt cât un imobil de 20 de etaje, portcontainerul Ever Given a eşuat pe 23 martie în Canalul Suez, blocând tot traficul pe această axă maritimă esenţială. Şase zile au fost necesare pentru degajarea navei şi deblocarea ambuteiajului fără precedent care a afectat 422 de nave încărcate cu 26 de milioane de tone de mărfuri, ceea ce ilustrează dificultăţile de aprovizionare legate de pandemia de COVID-19.
Bitcoin a atins cel mai ridicat nivel istoric în toamnă (68.513 de dolari pe 9 noiembrie), semn al entuziasmului crescând al investitorilor pentru criptomonede, văzute de unii drept un mijloc de a se proteja împotriva marii creşteri a inflaţiei, care a atins în octombrie în SUA cel mai înalt nivel din ultimii 30 de ani. Vânzările de artă contemporană
Lucrările lor au atins cele mai mari cote la licitaţiile din acest an, precum un autoportret celebru al artistei mexicane, adjudecat, în noiembrie, la New York, cu 34,9 milioane de dolari. Sumele atinse la vânzările de artă contemporană nu au fost niciodată atât de ridicate (2,7 miliarde de dolari în 2020-2021), stimulate în special de explozia pieţei operelor digitale unice certificate, aşa-numitele 'NFT', care pot fi stocate în telefonul mobil.
William Shatner, căpitanul Kirk al navei spaţiale din serialul Star Trek, se numără printre cei până la 30 de civili care s-au deplasat în spaţiu în 2021. Actorul chiar a devenit, la 90 de ani, călătorul spaţial cel mai în vârstă. Niciodată lista turiştilor spaţiali nu a fost atât de lungă, cu zboruri organizate de companiile private ale miliardarilor Jeff Bezos (Blue Origin), Elon Musk (SpaceX) şi Richard Branson (Virgin Galactic), dar şi de agenţia spaţială rusă Roscosmos.
Două legende în viaţă ale fotbalului, portughezul Cristiano Ronaldo şi argentinianul Lionel Messi şi-au împărţit recordurile în septembrie: Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din toate timpurile la o echipă naţională (115 goluri) şi europeanul cel mai selecţionat (184 de selecţii), în timp ce Messi l-a depăşit pe brazilianul Pele în topul celor mai buni marcatori ai unei selecţionate latinoamericane (79 de goluri) şi şi-a ridicat la şapte recordul de Baloane de Aur câştigate.
Nepalezul Kami Rita Sherpa şi-a ameliorat în mai, la 51 de ani, propriul record al numărului de ascensiuni pe Everest, cu o a 25-a expediţie încununată de succes pe acoperişul lumii, în timp ce australiana Chloe McCardel, de 36 de ani, a devenit în octombrie persoana care a traversat Canalul Mânecii de cele mai multe ori, nu mai puţin de 44, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu