WikiLeaks, mesajul diplomatic secret despre Ucraina

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, avertizase SUA încă din anul 2008 că apropierea Ucrainei de UE şi NATO ar putea conduce la divizarea acestei ţări, se arată într-un mesaj diplomatic secret dezvăluit, marţi,  de WikiLeaks.

"După o primă reacţie tacită faţă de intenţia Ucrainei de a semna Planul de acţiune în vederea aderării la NATO cu ocazia summitului de la Bucureşti, ministrul de Externe Lavrov şi alţi oficiali ruşi de rang înalt au reiterat opoziţia puternică, subliniind că Rusia va considera extinderea Alianţei spre est drept o potenţială ameninţare militară", scria, în 2008, William Burns, ambasador la Moscova la acea vreme, iar acum adjunct al secretarului de Stat american.

Mailul secret a fost dezvăluit de site-ul WikiLeaks şi prezentat de Itar-Tass.

"Extinderea NATO, în special prin integrarea Ucrainei, rămâne o problemă emoţională pentru Rusia, dar există şi argumente strategice în favoarea unei opoziţii puternice faţă de admiterea Ucrainei şi Georgiei.

În Ucraina, aceste argumente conţin temerea că ţara riscă să fie divizată, o situaţie care ar conduce la violenţe şi chiar la război civil, iar Rusia ar fi nevoită să intervină", preciza Burns în 2008.

Citește și: EXCLUSIV: Reacție din PE, după ce Orban a cerut autonomia maghiarilor din afara granițelor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel