Vremea pentru următoarele două săptămâni. Prognoza pe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. 

Banat

Vremea va fi caldă în prima săptămână a intervalului de prognoză, iar a doua săptămână va avea un regim termic normal pentru ultima decadă a lunii martie. Astfel, până pe data 20 martie, maximele diurne se vor încadra, în medie, între 16 si 18 grade, iar în intervalul 21-24 martie acestea vor fi de 18...20 de grade Celsius, prezentând o abatere de 5...6 grade comparativ cu normele datei calendaristice. Din 25 martie pâna la sfârșitul lunii, o ușoară răcire va determina medii ale maximelor cuprinse între 14 și 16 grade. Totodată, minimele nocturne se vor menține relativ constante, la valori medii de 4...6 grade. În prima parte a intervalului doar pe 17 si 19 martie, izolat, vor fi ploi slabe cantitativ, iar după 23 martie va ploua aproape zilnic, dar pe arii mai extinse între 24 și 27 martie.

Crișana

În prima jumătate a intervalului de prognoză regimul termic va fi cu aproximativ 5 grade mai ridicat decât cel normal, cu medii ale temperaturilor maxime de 15...16 grade până pe 20 martie și chiar de 18...19 grade între 21 și 23 martie. În a doua săptămână se vor înregistra valori termice diurne de 14...16 grade, apropiate de mediile multianuale ale perioadei. Minimele nocturne se vor situa, pe tot parcursul perioadei de prognoza, între 3 și 6 grade, caracterizând un regim termic normal pentru a doua jumătate a lunii martie. Va ploua slab, pe arii restrânse, în zilele de 17 si 19 martie, apoi probabilitatea de apariție a ploilor va crește abia după 23 martie, însă acestea se vor semnala pe arii mai extinse pe 24 și 25 martie.

Transilvania

În prima saptămână de prognoză valorile termice diurne vor fi cu aproximativ 5 grade mai ridicate decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii martie, cu medii ale maximelor între 13 și 15 grade pâna pe 21 martie și între 16 si 18 grade în intervalul 22- 24 martie. În a doua săptămână, o ușoara răcire aduce regimul termic la normal, cu maxime de 12-13 grade pâna la sfârșitul lunii. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, minimele nocturne vor avea doar variații nesemnificative, situându-se, în medie, între 0 și 3 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori pe 19 și 21 martie, dar și între 28 și 30 martie. Vor cădea ploi slabe, izolat, pe 17 și 19 martie. Ulterior, probabilitatea pentru precipitații va crește abia după 24 martie, iar pe 24 și 25 martie ploile pot fi moderate cantitativ.

Maramureș

În prima jumătate a intervalului de prognoză vremea va fi caldă, cu medii ale temperaturilor maxime de 12...14 grade până pe 20 martie și de 16...18 grade între 21 și 24 martie. În a doua săptămână, valorile termice vor scădea ușor și se vor situa din nou între 12 și 14 grade, caracterizând însă un regim termic normal pentru ultima decadă a lunii martie. Temperaturile nocturne nu vor avea variații importante și se vor situa, în medie, între 2...4 grade Celsius. Probabilitatea de apariție a ploilor se va menține relativ ridicată în cea mai mare parte a intervalului, iar pe 19, 24 și 25 martie acestea pot fi moderate cantitativ.

Moldova

Regimul termic diurn va caracteriza, în prima săptămână, o vreme în încălzire, cu temperaturi de la 14-16 grade la începutul intervalului spre 17-19 grade între 22 și 24 martie, abaterea pozitivă față de normele perioadei fiind de aproximativ 8 grade. Din 25 martie o ușoară răcire a vremii va determina scăderea maximelor diurne spre 12-14 grade, comparabile cu mediile multianuale ale ultimei decade a lunii martie. Temperaturile nocturne se vor situa, în medie, între 2 și 4 grade Celsius, pe tot parcursul perioadei de prognoză. Probabilitatea pentru ploi, slabe cantitativ și pe arii restrânse, va fi mai ridicată pe 19 martie, precum și în intervalul 24-27 martie.

Dobrogea

În prima parte a intervalului de prognoză, valorile de temperatura vor fi ușor mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei, situându-se, în medie, între 12 și 15 grade, până pe 25 martie. Între 26 și 30 martie nu se vor mai depăși medii ale maximelor diurne de 13 grade, vremea devenind normală termic pentru sfârșitul lunii martie. Temperaturile nocturne vor avea valori cuprinse între 5 și 8 grade pe tot parcursul perioadei de prognoză. În prima săptămână probabilitatea de ploaie va fi redusă. După dată de 24 martie va ploua slab, iar pe arii mai extinse abia spre 26-27 martie.

Muntenia

Regimul termic diurn va caracteriza o vreme deosebit de caldă în prima jumătate a intervalului de prognoza, când mediile temperaturilor maxime se vor situa între 16 si 21 de grade, cu pâna la 10-12 grade mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei. Între 26 și 30 martie o ușoară scădere a valorilor diurne va determina un regim termic normal, cu temperaturi medii de 14-16 grade. În cursul nopților se vor înregistra minime termice situate, în medie, între 3 și 6 grade Celsius, atât în prima, cât și în a doua săptămână de prognoză. Ploile, slabe cantitativ și pe arii restrânse, își vor face apariția cel mai probabil după data de 25 martie.

Oltenia

Vremea va fi deosebit de caldă în intervalul 17 – 24 martie, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime între 16 si 21 de grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa între 3 si 6 grade. După 25 martie vor fi valori termice diurne de 14-15 grade, normale pentru ultima decadă a acestei luni, iar temperaturile minime se vor menține în jurul a 3-4 grade. În prima săptămână doar cu totul izolat și trecător sunt posibile ploi slabe, iar probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse crește după data de 24 martie, dar cu precădere în intervalul 24-27 martie.

La munte

Pe tot parcursul intervalului de prognoză valorile termice vor fi usor mai ridicate decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii martie, dar vremea va fi caldă cu precădere în intervalul 21-25 martie. Temperaturile maxime se vor situa între 6 și 9 grade, în medie, iar cele minime vor avea valori medii cuprinse între -2 si 1 grad, fără variații semnificative. Probabilitatea pentru precipitații slabe, predominant ploi, va fi mai mare pe 17 și 19 martie, dar mai ales între 24 si 27 martie, când acestea se vor semnala la nivel local.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel