Voiculescu: Vulnerabilități înfricoșătoare, sunt ale unui sistem. Mi-e teamă pentru oamenii care așteptau schimbarea

Vlad Voiculescu a făcut declarații de presă la final de mandat. Fostul ministru al Sănătății și-a prezentat bilanțul. 

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății a susținut, printre altele, că îi este ”teamă pentru oamenii din țară” și a susținut că avea nevoie de timp pentru a schimba sistemul de sănătate din România. 

”Sunt aici să vă spun, și m-am gândit mult care să fie abordarea, aș prefera să fiu cât se poate de sincer și să vă spun că în continuare îmi e teamă pentru oamenii din țara asta. Pentru cei care au nevoie de ajutor, pentru cei care sunt văzuți pur și simplu ca electorat. Îmi e teamă pentru oamenii buni din sistem, cei care așteptau o schimbare de multă vreme. Cei care au văzut în ceea ce s-a întâmplat zilele acestea realitatea și anume că dacă superi prea tare sistemul atunci nici nu mai ai nevoie de argumente pentru a te elimina. Avem experiența din 2016 de la Ministerul Sănătății și totuși am găsit vulnerabilități și probleme care nu sunt altfel decât înfricoșătoare. Vulnerabilitățile de la nivelul instituțiilor centrale și de la nivelul instituțiilor din teritoriu sunt înfricoșătoare pentru că vorbesc despre neputința coordonării și a unui sistem de a-și servi cetățenii. Aceste vulnerabilități nu sunt personale sau ale unui ministru, acestea sunt ale unui sistem. Ai nevoie de timp, de oameni, de procese, de o anumită mentalitate și de oameni ca să schimbi lucrurile”, a declarat Vlad Voiculescu.

VEZI ȘI: BREAKING NEWS  Voiculescu atacă politicienii, presa și pe Cîțu: Când m-am așteptat la decență, cred că am greșit

VEZI ȘI: Andreea Moldovan, după demitere: Mi-am dorit să fiu alături de Vlad Voiculescu. A fost extrem de important

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel