Viza de flotant ar urma să fie obținută automat. Proiect de lege pe masa Senatului

freepik.com
freepik.com

Pe lângă clasica modalitate de obținere la cerere a vizei de flotant, urmează a fi introdusă și posibilitatea de a o obține automat, odată cu mutarea într-o locuință închiriată.

Un proiect de lege înregistrat recent la Senat și aflat în dezbatere vizează modificarea OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români în scopul eficientizării procesului de obținere a vizei de flotant, dar și Legea 227/2015 privind Codul fiscal.

În concret, mențiunea privind stabilirea reședinței se va putea obține și automat, în format electronic, la închirierea unei locuințe. De reținut că ar putea beneficia de această modalitate numai persoanele care închiriază spații de locuit în baza unui contract de închiriere depus la organul fiscal competent.

Organul fiscal la care s-a înregistrat contractul de închiriere va transmite serviciului pentru evidenţa persoanelor informaţiile legate de bunul închiriat şi locatarii care închiriază respectivul bun imobil cu destinaţia de spaţiu de locuit.

Cei ce nu își vor dori emiterea automată a vizei vor trebui să anunțe serviciul pentru evidența persoanelor pe raza căruia se regăsește locuința pe care o închiriază.

În prezent, mențiunea privind stabilirea reședinței se înscrie la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară.

Mai mult decât atât, proiectul vizează și majorarea valabilității vizei de flotant. În forma actuală, mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pentru cel mult un an, iar în cea propusă, viza s-ar acorda pe o perioadă ce nu va putea depăși termenul de valabilitate al actului de identitate.

Impozitul, redus la prima proprietate imobiliară închiriată

Distinct de cele prezentate, proiectul vizează și reducerea impozitului pe chirii pentru persoanele fizice ce închiriază o singură locuință care nu este mai mare de 100 mp de la 10% la 5%: „Se instituie două praguri diferite de impozitare pentru cedarea folosinței bunurilor. Se introduce pragul de 5% pentru prima proprietate imobiliară închiriată, care are o suprafață de maximum 100 mp, iar pentru restul se păstrează pragul de 10%.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel