EXCLUSIV  Viticultorii, afectaţi de secetă? Adrian Rădulescu, tranşant: Singurii care nu trebuie să se plângă. Ce să mai primească?

Preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România, Adrian Rădulescu, îi taxează dur pe viticultorii care se plâng că producţia va fi afectată de secetă în acest an. 

După ce cultivatorii de viţă de vie s-au plâns că seceta le afectează producţia şi că unii fermieri se gândesc chiar să nu mai culeagă nimic în acest an, preşedintele Asociaţiei Fermierilor a reacţionat şi a explicat că în cazul viei, este necesar să se asculte de sfaturile specialiştilor înainte de a porni o cultură. 

"Moda asta de a te lua unul după altul şi de a nu înţelege situaţia prin care trece România pe mine mă deranjează foarte mult. Singurii care nu ar trebui să se vaite sunt viticultorii. Cu mici excepţii, în zonele în care au pus plantaţii unde nu trebuiau să pună. De aia via este regionalizată, nu punem vie şi pomi unde vrem noi. Dacă vrem să punem ornamental, sigur, punem unde vrem, dar dacă vrem producţie, îi mai ascultăm şi pe specialişti. Via din zonele tradiţionale nu are nimic. Este singurul sector care a beneficiat de toate tipurile de ajutoare, subvenţii! Nu au de ce să se vaite. 

Într-adevăr, şi în zonele viticole a început un pic să se ofilească via din cauza lipsei de apă din sol. Dar asta afectează cantitativ producţia, nu calitativ. Nu poţi fi şi cu şunca în pod şi cu carnea unsă. Guvernul a dat deja ajutoare. Le-a dat 500 de euro pe hectar, pe COVID-19, celor care au rămas cu producţie, le-a dat posibilitatea să îl dea la fabricile care folosesc alcoolul pentru a produce dezinfectanţi, ce să mai dea? 

Preţurile nu cred că vor fi afectate, preţul e la calitate, nu la cantitate", a declarat Adrian Rădulescu în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel