Vicepreşedintele Parlamentului ungar: Vrem unirea maghiarilor din Bazinul Carpatic

balczo
balczo

Vicepresedintele Parlamentului Ungariei, Zoltan Balczo, care este si vicepresedintele Jobbik, a declarat sambata, la lucrarile celui de-al treilea Consiliu National al Partidului Civic Maghiar, ca formatiunea pe care o reprezinta "va face totul" pentru ca natiunea maghiara din Bazinul Carpatic sa se uneasca.

"În numele Jobbik facem totul ca natiunea maghiara din Bazinul Carpatic sa se uneasca', a spus Balczo, aratand ca reprezinta un Parlament care in ultimul an a inceput 'sa plateasca o datorie din 5 decembrie 2004 (cand a fost respins referendumul pentru acordarea cetateniei ungare pentru maghiarii de peste hotare -n.red)", a declarat Zoltan Balczo, citat de Agerpres.

"Acesti ultimi ani au facut ca noi in Bazinul Carpatic sa simtim ca suntem membri ai aceleiasi natiuni. Aceasta s-a confirmat si cu ocazia sedintei Consiliului National Secuiesc de la Budapesta (in luna noiembrie 2010 -n.r.) cand pe Parlamentul Ungariei a fost arborat drapelul secuiesc. Atunci Casa Tarii (Parlamentul - n.r) a devenit Casa Natiunii. Noi cei din Casa Tarii (parlamentarii -n.r.) trebuie sa facem mai multe pentru ca Casa Tarii sa devina a Natiunii", a adaugat vicepresedintele Parlamentului Ungariei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel