Vezi ce avertisment au primit turiștii din Poiana Brașov și Predeal

Primăria Braşov a emis un avertisment pentru turiștii care se află în aceste zile la Poiana Brașov.

Administratorul Domeniului schiabil din Poiana Braşov, Dorin Drăgoi, a declarat pentru Agerpres  că, deşi este strat de zăpadă în Postăvarul, de peste 50 de centimetri, în partea superioară a masivului pârtiile nu sunt amenajate.

"Domeniul schiabil a fost închis. Pârtiile nu sunt amenajate, plasele de protecţie şi sistemele de avertizare au fost demontate şi astfel securitatea schiorilor nu este garantată de nimeni. Zăpada este grea şi apoasă şi nu mai este la fel de sigură ca în timpul iernii. Cei care vor să schieze trebuie să ştie că, în partea a doua a Masivului Postăvarul, la coborârea spre staţiune, nu este un strat de zăpadă prea mare şi pot apărea accidente", avertizează şi Dorin Drăgoi.

Dintre instalaţiile pe cablu doar cele două telecabine, Capra Neagră şi Kanzel, funcţionează. Şi la Predeal, pe pârtia Clăbucet sistemele de avertizare şi plasele de protecţie au fost demontate de Primăria Predeal, administratorul pârtiei, iar turiştii care vor să schieze o fac pe proprie răspundere pentru că nici pârtia nu este amenajată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel