Vești proaste pentru românii cu pământ la țară

parloaga
parloaga

Sutelor de mii de hectare care stau pârloagă de ani buni li s-ar putea adăuga alte sute de mii în urma unei propuneri venite din partea Alianței Ro-Pac. Potrivit unui proiect al acesteia, toți  proprietarii de terenuri agricole care locuiesc la oraș ar urma să nu mai poată primi subvenția pe suprafață, chiar în condițiile în care își muncesc pământul.

13 asociații de fermieri din întreaga țară, reuniți în Alianța Ro-Pac, au propus Ministerului Agriculturii o  variantă a unui nou Program Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020. Una dintre măsurile propuse se referă la definirea fermierului activ. Două dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un fermier activ pentru a putea fi catalogat ca atare și să primească subvenția sunt să aibă domiciliul în mediul rural și să realizeze 25% din venituri din activități agricole. Totodată, fermierul activ va trebui să participe cel puțin 6 zile pe an la cursuri de pregătire continuă.

Dacă propunerea va fi acceptată de MADR, proprietarii de terenuri agricole care locuiesc la oraș nu vor mai putea primi subvenția pe suprafață, chiar dacă își lucrează pământul.

Eliminarea de la plata subvențiilor a celor care locuiesc la oraș poate lovi în foarte mulți proprietari. Potrivit cifrelor oficiale, circa 30% din proprietarii de terenuri agricole au domiciliul în orașe. Mulți dintre ei dețin terenuri care nu sunt atractive pentru arendași, fie pentru că sunt suprafețe foarte mici, fie pentru că loturile sunt amplasate în zone mai greu accesibile, astfel că deplasarea utilajelor agricole în acele zone implică și costuri mai mari pentru potențialul arendași.

Reprezentanții Ro-Pac susțin că pentru aceștia soluția este să arendeze terenurilor către viitorii tineri fermieri, care astăzi sunt șomerii de la oraș.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel