Venezuela, în criză. Trump, o nouă lovitură pentru Maduro

Casa Albă a impus joi noi sancţiuni 'dure' împotriva Venezuelei, acuzată că face parte, alături de Cuba şi Nicaragua, dintr-o 'troică a tiraniei' în America Latină, relatează AFP şi Reuters.

Aceste sancţiuni vizează în special sectorul aurului, iar măsurile punitive împotriva Cubei au fost de asemenea înăsprite, a anunţat John Bolton, consilierul pe securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, conform textului unui discurs susţinut la Miami, unde trăiesc numeroşi imigranţi din Cuba şi Venezuela.

El a atacat această "troică a terorii din care fac parte Havana, Caracas şi Managua" şi pei cei trei "tirani ai săi care se consideră lideri forte şi revoluţionari", dar care nu sunt de fapt decât "figuri caraghioase şi jalnice".

În discursul său, Bolton a explicat că Trump a semnat un decret prin care le este interzis cetăţenilor americani să aibă de-a face cu companii sau persoane implicate în vânzări de aur 'corupte sau înşelătoare' din Venezuela.

"Mulţi dintre voi din public aţi suferit orori de nedescris în mâinile regimurilor din Cuba, Venezuela şi Nicaragua, însă aţi supravieţuit, aţi ripostat, aţi învins şi aţi biruit", a spus Bolton, conform textului discursului său pregătit.

"Troica tiraniei din această emisferă - Cuba, Venezuela şi Nicaragua - şi-a găsit în sfârşit naşul", a mai spus el.

El a susţinut discursul la Freedom Tower, o clădire unde refugiaţii cubanezi au fost primiţi în anii '60 după revoluţia lui Fidel Castro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel