Dreptul de a inhala aer curat pe cel mai mare aeroport al țării se taxează cu 20 de dolari.
Cel mai mare aeroport internaţional din Venezuela, Maiquetia din Caracas, a introdus o taxă de 127 de bolivari (20 de dolari) pentru dreptul de a inhala aer curat, informează BBC News Online.
Această sumă ar urma să acopere costurile unui sistem nou-instalat care foloseşte ozon pentru purificarea sistemului de aer condiţionat al clădirii.
Un comunicat al Ministerului Apelor şi Transportului Aerian susţine că acesta este primul aeroport din America de Sud şi din Caraibe care foloseşte această tehnologie, menită să elimine înmulţirea bacteriilor pentru a "proteja sănătatea călătorilor" şi să asigure dezodorizarea şi igienizarea clădirii.
Măsura a generat însă revoltă, dar şi comentarii pline de umor pe reţelele de socializare.
Prezentatorul de radio Daniel Martinez a scris pe Twitter: "Îmi puteţi explica chestia cu ozonul în Maiquetia? Toaletele nu au apă, aerul condiţionat este stricat, sunt câini vagabonzi în interiorul aeroportului, dar este ozon?".
"În curând vom fi taxaţi pentru ?gaz bun?", a scris o altă persoană pe Twitter, într-o referire la gazele lacrimogene folosite de poliţie deseori împotriva protestatarilor opoziţiei. Site-ul satiric El Chiguire Bipolar a titrat: "Aeroportul Maiquetia dezvăluie un robot care te răstoarnă cu picioarele în sus şi îţi ia banii".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu