Vasile Dâncu rupe tăcerea cu privire la bugetul pentru biserici

Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat vineri că la diverse capitole bugetare există alocări pentru infrastructura religioasă, acestea regăsindu-se inclusiv în bugetul MDRAP pe 2016, prin Compania Naţională de Investiţii, şi că, drept urmare, nu se poate vorbi de o decizie a Executivului de a nu da bani către biserici, ci despre o reprioritizare a resurselor. 

Dâncu a fost întrebat dacă un proiect punctual, regăsit într-un amendament prin care se cere alocarea sumei de 25.000 de lei pentru modernizarea unui lăcaş de cult, ar urma să fie finanţat suplimentar, în condiţiile în care Guvernul a decis să nu aloce bani pentru biserici.

'Nu este o decizie a Guvernului ca să nu se aloce bani. Este vorba de prioritizări, pur şi simplu. În programul naţional al Companiei Naţionale de Investiţii, un program gestionat de ministerul pe care îl conduc, există şi foarte multe proiecte legate de infrastructura religioasă din România, centre sociale gestionate de biserici, alte investiţii. Există o sumă destul de mare, în jur de 100 de milioane (de lei - n.r.) în acest domeniu, deci nu este o lipsă de finanţare. (...) Există investiţii care se vor finanţa şi anul viitor din programe de continuitate, programe pornite în anii trecuţi. Deci, nu există o lipsă de finanţare programatică a bisericii, ci este, pur şi simplu, o repritoritizare al resurselor în acest an', a explicat ministrul Dezvoltării regionale, vicepremierul Vasile Dâncu, la finalul audierilor din comisiile de administraţie publică care au avizat favorabil, cu amendamente, bugetul pe 2016 al MDRAP. Despre faptul că majoritatea amendamentelor, din cele 55 depuse la proiectul de buget pe 2016 al MDRAP, se referă la proiecte investiţionale locale, legate de modernizarea sau construcţia de şcoli, grădiniţe, biserici, canalizare sau drumuri, Dâncu a afirmat că 'deputaţii, în mod normal, îşi servesc comunităţile şi încearcă o suplimentare a sumelor din buget, ca de fiecare dată, cu proiecte mult mai personalizate, care să se lege de propria lor contribuţie, de numele lor'.

'Toate aceste proiecte vor fi analizate în Comisia de buget-finanţe. Noi am văzut aceste proiecte. Sunt proiecte de investiţii în infrastructura locală în cea mai mare parte şi, vedem, care sunt viabile ar putea să intre, dar avem foarte multe proiecte care intră în zona aceasta a infrastructurii locale', a explicat vicepremierul.

Vasile Dâncu a precizat că parte din proiectele solicitate de parlamentari prin amendamentele depuse la bugetul pe 2016 al MDRAP ar putea intra pe programele noi avute în vedere pentru anul viitor. 'Vom găsi soluţii pentru a încerca să servim interesele locale cum putem noi mai bine', a adăugat vicepremierul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel