Valeriu Gheorghiță a primit a 3-a doză de vaccin anti-Covid

Șeful CNCAV, Valeriu Gheorghiță, și-a făcut, joi dimineață, a 3-a doză de vaccin anti-Covid.

'Valul 4 ne-a lovit foarte puternic, în fiecare zi. Am depășit peste 15.000 de cazuri. Ieri a fost o zi extrem de complicată, cu 330 de decese. Covid este boala care omoară zilnic mai mult de 10 români în fiecare oră. Este inacceptabil, în momentul de față!', a declarat Gheorghiță.

'Mi-e teamă că deja suntem în acest scenariu (în care anul trecut era Italia, Lombardia - n.red). Este cât se poate de evident că spitalele și unitățile de primiri urgență sunt asaltate. Sunt copleșite în momentul de față de pacienți diagnosticați cu COVID-19, lăsând de o parte celelalte categorii de boli, urgențele, accidentele rutiere, arsurile, care vedem că se întâmplă în fiecare zi și care generează victime care au nevoie de asistență medicală”', a spus Valeriu Gheorghiță, după ce s-a vaccinat cu a 3-a doză, la Spitalul Militar Central.

'Astăzi, riscul de infectare este foarte mare. Practic, dacă vorbim de o rată de incidență de peste 10 la mie, înseamnă că o persoană din 100 este potențial infectată când mergem pe stradă. Riscul de infectare este crescut.', a mai spus Gheorghiță.

Doza 3 de vaccin anti COVID-19, aprobată de EMA

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat la începutul lunii octombrie utilizarea dozei 3 a vaccinului anti-COVID. Aceasta poate fi făcută de persoanele care au mai mult de 18 ani, la cel puțin 6 luni de la doza 2.

„Dozele de rapel Comirnaty (Pfizer n.r) pot fi folosite la persoanele de 18 ani și mai mult, la cel puțin șase luni de la a doua doză”, a declarat Agenția Europeană a Medicamentului, prin intermediul unui comunicat. Specialiştii, divizaţi. Nu există consens pentru necesitatea dozei a treia 

Specialiştii sunt divizaţi în privinţa necesităţii rapelurilor, pentru că nu este clar cât de mult durează protecţia la persoanele complet vaccinare, a afirmat Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor. În Austria, Ungaria şi Cehia, autorităţile vizează administrarea rapelurilor populaţiei generale, în timp ce în alte state doar persoanele vulnerabile le vor primi.

În SUA, aceasta a fost aprobată doar pentru persoanele vulnerabile și cu vârste de peste 65 de ani. Acolo, experții spun că nu sunt date suficiente care să demonstreze că oamenii sănătoși, mai tineri de 65 de ani, ar avea nevoie de protecție suplimentară. Citește continuarea articolului aici!

Atenție! NOU mesaj tip RO ALERT

Amintim faptul că Valeriu Gheorghiță a vorbit miercuri despre un nou mesaj de tip RO ALERT:

“În cadrul CNCAV am agreat să transmitem săptămânal un mesaj prin sistemul RO ALERT în care să vorbim despre importanța respectării măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu SARS CoV-2 și de informare din surse oficiale, precum și recomandarea foarte fermă de vaccinare. Mai mult decât atât, vor fi transmise mesaje și prin intermediul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate către pacienții cu afecțiuni cronice, pacienții care se află în evidența CNAS. Voi avea întâlniri și cu asociațiile pacienților cu boli cronice către care voi transmite un mesaj foarte clar și ferm de adresabilitate către vaccinarea celor vulnerabili.

Am avut o întâlnirea cu reprezentanții medicilor de familie în CNCAV și am căzut de acord că una dintre modalitățile prin care putem să creștem conștientizarea imunizării și a beneficiilor vaccinării ar fi contactarea individuală a pacienților, în mod deosebit a celor vulnerabili, care să se facă în perioada următoare prin intermediul medicilor de familie prin toate canalele de comunicare pe care dumnealor le au cu pacienții.”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel