Jurnalistul Val Vâlcu a amintit, la ”Nod în Papură”, de jurnalista Andreea Pora, care în timpul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu reacţiona aprig împotriva celor care îi reproşau că nu este jurnalist independent.
"Îmi aduc aminte că Băsescu a înjurat-o pe o doamnă, domnişoară, în maşina lui, că el i-a luat telefonul, pe care ea îl lăsase pe înregistrare. A început o teorie atunci că e spaţiu privat. E preşedintele meu şi vreau să ştiu ce gândeşte. Ce, e normal să îmi vorbească frumos în spaţiul public şi să mă înjure în privat? Nu e dreptul meu ca cetăţean să ştiu? Ce viaţă privată? Reprezinţi statul român. Ştii care e problema? Cei care erau fani Băsescu la început de mandat l-au făcut albie de porci la sfârşitul mandatului", a precizat Alfred Bulai.
"(...) N-am mai văzut-o în spaţiul public de mult, mi-e şi dor de ea, Andreea Pora. O băsistă feroce, înverşunată, pasională. Nu se supăra, orice i-ai fi spus. Dacă îi spuneai că nu e jurnalist independent, imparţial, era nenorocire. Se lupta cu tine ca Ion Raţiu, cum se lupta el pentru dreptul tău de a spune orice. Aşa se lupta ea pentru a-şi apăra statutul de jurnalist independent. Asta mă fascina. Cei care erau cu Băsescu erau independenţi, toţi. Cei care erau anti, era nenorocire, erau partizani", a punctat Val Vâlcu la Nod în Papură.
"Opţiunile politice ale românilor sunt ceva rău cultivat după 1990. A fost o bătălie, toată lumea era independentă, ziarele erau independente, totul era ancorat aici. America e la polul opus. Când e competiţie pentru prezidenţiale, ziarele anunţă poziţionarea. Noi susţinem pe X, care e problema? Sunt sinceri şi corecţi. E interzis? DC News poate susţine pe oricine, e o politică care vă serveşte şi vouă până la urmă, e publicul vostru. Cumva, e normal să recunoşti că ai o poziţie. SIgur, sunt şi situaţii când nu ai poziţii şi spui că eşti neutru. Sau într-un trust uriaş de presă pot fi prea multe opţiuni. Problema este că oamenii nu sunt credibili", a replicat Alfred Bulai.
CITEŞTE ŞI Mugur Isărescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2000. "Oamenii l-au urât extraordinar"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News