Dacă ar fi fost ca în România, aveam șanse să câștigăm locația respectivă, adică aveam șanse la dezvoltare (dezvoltarea turismului, de afaceri și nu numai, dezvoltarea imobiliară, servicii, noi blocuri de birouri etc ). Alegerile publice de la noi sunt tranșate de prețul cel mai mic, iar la chirii, la costul vieții, salarii, transport, băteam Amsterdamul, Parisul, poate și Varșovia.
Tehnic vorbind, nu aveam cum să emitem pretenții, nici noi, nici alți săraci din Estul sau Centrul Europei. Vorbim de sute de ani de modernizare și organizare socială, care ne lipsesc, de sistematizarea orașelor, de rețeaua de transport, de o infrastructură aflată cu decenii în urma vestului.
De aceea, decizia trebuia să fie politică, nu tehnică! Singura noastră șansă era ca Uniunea să-și respecte principile care au stat la baza deciziilor politice fondatoare. Ca să evite tensiunile sociale și pe cele economice care au marcat prin secole de războaie Europa, părinții fondatori au gândit un sistem politic menit să reducă decalajele economice dintre state, să egalizeze nivelul lor de dezvoltare, iar împreună, aceste națiuni aflate în conflict, ieri, să contruiască un superstat european de mâine. Din nefericire, alegerile care contează au rămas cele naționale, iar politicienii au de dat seama în fața electoratelor naționale. Competiția între state nu s-a redus, ba dimpotrivă, politica de reducere a decalajelor între regiuni a rămas doar basmul cu facerea lumii, iar liderii naționali care pot să influențeze deciziile continentale în favoarea electoratului național o fac fără rușine.
Aliata puternicilor din UE este noua clasă (a funcționarilor europeni), care devine, la fel ca tehnocasta din România, dintr-o clasă în sine o clasă pentru sine. Oamenii au spus-o în față: nu vrem la Sofia sau București, ne pute sărăcia estului, mai degrabă ne dăm demisia, șantajând astfel Comisia pe tema mutării sediului EMA. Câte decizii tehnice, impenetrabile cetățeanului obișnuit nu s-or lua astfel, la Bruxelles?
[citeste si]
Noul model de distribuție a puterii în interiorul Uniunii ridică un orizont sumbru de așteptare, nu doar în fața săracilor din Est, ci a săracilor pur și simplu, din orice țară europeană. Noi, oricum nu avem altă opțiune. Pentru români, UE este soluția, nu problema. Periferizarea programatică și pauperizarea temperată, impuse prin mecanisme concurențiale ”corecte”, dar cărora noi nu le facem față, după ce ne-au eliminat băncile și capitalul național de pe piață , tot sunt mai bune decât abandonarea în zona gri, sau influența rusească.
Acceptând , sau chiar programând creșterea disparităților de dezvoltare între regiuni, UE va promova o polarizare tot mai accelerată în interiorul societății europene, vor crește tensiunile și va scădea coeziunea, atât în interiorul statelor naționale, cât și în interiorul organismului comunitar.
Ca urmare, cred că proiectul de federalizare va fi abandonat. Sunt mult mai tentante concursurile pentru distribuția corectă, pe criterii tehnice, de competitivitate, a prăzii, nu e vremea de construcție, de proiectat un viitor pe decenii, când alegerile se desfășoară din 4 în 4 ani. Numai tehnocrații europeni supraviețuiesc acestor cicluri, iar ei au interesul personal să stea în orașele muzeu, nu să ridice zonele sărace, acceptând să locuiască în orașe șantier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
