TRANSALPINA: Proteste pe pârtia de schi

foto: trans-alpina.ro
foto: trans-alpina.ro

Proteste la Voineasa unde domeniul schiabil este închis. Preşedintele CJ afirmă că a făcut tot ce a depins legal de instituţie.

Un grup de câteva zeci de administratori de spaţii de cazare din zona Voineasa au protestat vineri în faţa primăriei localităţii faţă de faptul că domeniul schiabil este încă închis la această dată. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, afirmă că instituţia pe care o conduce a răspuns de fiecare dată solicitărilor primite de la Primăria Voineasa şi va continua să acorde sprijin, în condiţiile legii, pentru ca pârtia de schi Transalpina Ski Resort, investiţie guvernamentală al cărei beneficiar este localitatea Voineasa, să fie deschisă.

Potrivit unui comunicat de presă al CJ Vâlcea, publicat vineri pe facebook, CJ Vâlcea şi Instituţia Prefectului Vâlcea au avut un dialog permanent cu Primăria Voineasa.

'Şi eu şi prefectul judeţului am făcut tot ce a depins de noi, în condiţiile legii, atât ca persoană, dar şi ca instituţii, în relaţia cu Primăria Voineasa. Eu şi astăzi am discutat cu primarul şi, în permanenţă, aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea a fost în dialog cu Primăria Voineasa, pentru a acorda sprijin, în condiţiile legii. Juriştii noştri, specialiştii Consiliului Judeţean, au răspuns de fiecare dată solicitărilor primite din partea Primăriei Voineasa. Sper ca această situaţie să fie totuşi depăşită, astfel încât, măcar după 10 ianuarie a.c., să se deschidă pârtia. Consiliul Judeţean Vâlcea va acorda, în condiţiile legii, tot sprijinul pentru depăşirea acestei situaţii şi pentru ca turiştii să se poată bucura de domeniul schiabil Transalpina Ski Resort', a spus Constantin Rădulescu, citat în comunicat.

Domeniul schiabil Transalpina Ski Resort nu a fost deschis încă în această iarnă deoarece nu au fost atribuite până acum serviciile de administrare.

O licitaţie în acest sens se va derula marţi, 9 ianuarie. Licitaţia este organizată de administraţia locală din Voineasa. Primăria Voineasa a anunţat pe 5 decembrie, printr-o informare postată pe pagina sa de internet, că deschiderea sezonului de schi va avea loc după atribuirea serviciilor de administrare şi atunci când stratul de zăpadă o va permite.

Consiliul Local Voineasa a aprobat într-o şedinţă din 8 noiembrie 'contractarea de Servicii de operare a instalaţiilor de transport pe cablu, reparaţii, întreţinere instalaţii şi consultanţă pentru autorizarea instalaţiilor domeniului schiabil Voineasa - Ski Resort Transalpina, pe o perioadă determinată de trei luni, prin atribuire directă, în limita a maximum 132.000 lei'.

În aceeaşi şedinţă din 8 noiembrie, consilierii locali din Voineasa au aprobat studiul de fundamentare şi documentaţia de atribuire în vederea delegării gestiunii serviciului de transport public pe cablu şi a activităţilor conexe domeniului schiabil Voineasa - Ski Resort Transalpina prin concesionare. Durata contractului de delegare a gestiunii serviciului menţionat a fost stabilită la patru ani, cu posibilitatea de prelungire până la cinci ani.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel