Vâlcea: 10 familii sinistrate din Vaideeni vor fi ajutate de 240 de voluntari ca să îşi construiască, în 5 zile, locuinţe

Peste 240 de voluntari români şi străini vor construi, în cinci zile, case pentru 10 familii din comuna Vaideeni care au rămas fără locuinţe în urma inundaţiilor din 2014, au anunţat, marţi, reprezentanţii organizaţiei Habitat for Humanity România, iniţiatorul acestei ample acţiuni umanitare.

Potrivit sursei citate, voluntarii se vor afla în localitatea vâlceană în perioada 7-11 octombrie pentru a-i ajuta pe sinistraţii din satul Atârnaţi, care şi acum, după mai bine de cinci ani de când casele le-au fost luate de apele învolburate ale pârâului Luncavăţ, locuiesc fie în containere, fie în bordeie.

"Inundaţii puternice au lăsat complet fără case, în 2014, zeci de familii din Vaideeni, iar de atunci, cinci dintre ele sunt nevoite să locuiască în containere. Aici, în aceste cutii metalice în care iarna este frig şi vara este cald, familiile greu încercate gătesc şi dorm, iar copiii îşi fac lecţiile şi se joacă. În aceste containere nu există apă, căldură sau toaletă, iar 'utilităţile' se rezumă la o sursă improvizată de curent electric. Celelalte cinci familii pentru care vom construi locuinţe trăiesc în condiţii greu de imaginat, în bordeie din lemn aflate pe malul pârâului din zonă. La fiecare ploaie puternică, acesta se umflă şi inundă gospodăriile şi casele şubrezite. Peste 240 de voluntari români şi străini se alătură misiunii organizaţiei şi vor munci împreună cu familiile partenere la ridicarea celor 10 locuinţe. La final, 10 familii vor începe, în sfârşit, să ducă o viaţă normală", au precizat reprezentanţii organizaţiei.

Acţiunea umanitară de la Vaideeni are loc în cadrul campaniei Big Bilding a organizaţiei Habitat for Humanity România, campanie care anul acesta a ajuns la cea de-a 11-a ediţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel