€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707

Urmărește dezbaterea live

 

Vâlcea: Primăria Râmnicului a alocat 434.500 de lei pentru premierea campioanei naţionale la handbal feminin
Autor: Andrei Itu

Vâlcea: Primăria Râmnicului a alocat 434.500 de lei pentru premierea campioanei naţionale la handbal feminin
 

Primăria Râmnicului va premia cu sume cuprinse între 3.000 şi 19.000 de lei jucătoarele, antrenorii şi staff-ul tehnic al echipei de handbal SCM pentru obţinerea titlului de campioană naţională...

Conform hotărârii adoptate, suma totală alocată clubului pentru premiere este de 434.500 de lei, de aceste prime urmând să beneficieze 38 de persoane. 'Se merge după regulamentul Federaţiei Române de Handbal care spune foarte clar cât primeşte antrenorul, cât primesc jucătoarele care joacă toate meciurile şi cât trebuie să primească ceilalţi care au contribuit la această performanţă.

E un regulament pe care noi l-am respectat şi care a fost aprobat de club prin regulamentul intern', a precizat primarul Râmnicului, Mircia Gutău. Gruparea din Râmnicu Vâlcea a câştigat în acest an titlul de campioană a României la handbal feminin după un parcurs memorabil în care a întregistrat 22 de victorii, ultima fiind pe 12 mai, în penultima etapă din Liga Florilor, împotriva celor de la CSM Slatina.

Acesta este cel de-al doilea trofeu din palmaresul noii echipe vâlcene, după Supercupa României cucerită vara trecută, şi cel mai important din ultimii şase ani, de când a fost desfiinţată echipa Oltchim.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close