Uzina Dacia a iniţiat un proces de plecări voluntare. Ce sume primesc cei care aleg să demisioneze

Dacia a iniţiat un proces de plecări voluntare. Cine pleacă, poate primi, în funcţie de vechime, între 16.000 lei net (pentru persoanele cu vechime de până la 2 ani) şi 105.000 lei net (pentru cei cu vechime între 12 şi 16 ani).

Potrivit Jurnalului de Argeş, citat de ZF, Dacia ar fi transmis că „pentru ameliorarea performanţei companiei, se initiază un program avantajos de încetare a contractelor de muncă prin acordul părţilor (perimetrul CM ADSA & RMR) incepând cu 1 iulie 2022.

Automotive News Europe, cea mai cunoscută pu­blicaţie de business din industria auto europeană, scria că Renault a primit mai multe oferte de parteneriat pentru divizia responsabilă de motoare diesel şi benzină pe care o va înfiinţa alături de cea dedicată maşinilor electrice şi diviziei software, potrivit unor surse apropiate companiei.

Renault are în plan înfiinţarea a două divizii – una pentru maşini electrice în Franţa şi una dedicată motoarelor termice pentru diviziile din afara Franţei. Sursele citate de Automotive News Europe spun că deja grupul francez a primit cereri de parteneriat pentru divizia de motoare termice – care va include Automobile Dacia, Uzina Mecanică de la Mioveni şi Renault Technologie Roumanie.

Miza o reprezintă obţinerea de fonduri pentru investiţiile în dezvoltarea maşinilor electrice segment pe care Tesla a devenit un jucător principal inclusiv în Europa.

Dacă în viitoarea companie pentru maşini electrice Renault va deţine majoritatea, planul pentru cealaltă companie, pentru motoare termice, va fi să rămână cu 40% din acţiuni, iar 60% să fie vândute – astfel, uzina Dacia de la Mioveni ar putea avea un alt proprietar în perioada următoare, notează Mediafax.

Renault a primit mai multe oferte pentru uzina Dacia de la Mioveni. Francezii îşi fac propria companie de maşini electrice în țara natală

Renault a primit mai multe oferte de parteneriat pentru divizia responsabilă de motoare diesel şi benzină pe care o va înfiinţa alături de cea dedicată maşinilor electrice şi diviziei software, potrivit unor surse apropiate companiei, citate de Automotive News Europe.

Renault a primit mai multe oferte pentru unitatea de motoare cu ardere internă, din care face parte și Dacia.

Renault intenționează să-și separe afacerile de mașini electrice de cele convenționale, creând două entități pentru a gestiona trecerea către vehicule fără noxe.

„Grupul a primit deja cereri de parteneriat” pentru unitatea sa de motoare cu ardere internă, a spus una dintre surse.

Prin atragerea de parteneri pe partea motoarelor cu ardere internă, Renault își propune să elibereze fonduri pentru a investi în vehicule electrice, o tehnologie în care a fost pionier cu partenerii de alianță Nissan și Mitsubishi, dar în care este acum eclipsată de jucători puternici precum Tesla.

Renault intenționează să păstreze proprietatea majoritară a diviziei sale electrice, care va angaja aproximativ 10.000 de oameni și care ar putea fi listată la bursă în a doua jumătate a anului 2023.

Cu toate acestea, va rămâne doar un acționar de referință, nu un acționar de control, al unității de motoare cu ardere, care va avea niveluri similare de personal, au spus alte două surse familiare cu planurile francezilor, citate de Automotive News Europe.

Una dintre surse a spus că Renault ar putea păstra un pachet de 40%.

Producătorul de automobile își va prezenta în toamnă planurile diviziei sale electrice, cu sediul în Franța, precum și a diviziei de fabricare a motoarelor cu ardere internă.

Acea entitate va include fabrici care produc motoare și cutii de viteze pentru mașini pe benzină și hibride din Spania, Portugalia, Turcia, România și America Latină.

Printre potențialii parteneri ai afacerii sale cu motoare cu ardere internă, CEO-ul Luca de Meo a menționat, în aprilie, Nissan, precum și alți investitori pe termen lung.

De Meo urmează să călătorească în Japonia luna viitoare pentru a discuta despre posibila participare a Japoniei la proiectele sale de motoare electrice și cu ardere internă.

Renault trece printr-o restructurare majoră care vizează restabilirea finanțelor sale în vederea parteneriatelor semnate recent, dincolo de alianțele sale istorice cu Nissan, Mitsubishi și Mercedes, cu mărci precum Geely Automobile Holdings, din China.

Luna aceasta, Renault a vândut 34% din unitatea sa din Coreea de Sud către Geely, care deține Volvo Cars și este acționar la Mercedes.

Cu Geely, Renault intenționează să dezvolte vehicule hibride care vor fi asamblate în uzina din Busan, Coreea de Sud.

Reorientarea Renault, pericol pentru economia țării. Mircea Coșea, avertisment: Mă tem foarte mult

Mircea Coșea a explicat pentru DC NEWS când ar putea România adera la zona euro, lansând și un pronostic legat de soarta economiei României în contextul actual.

Contactat de DC NEWS, analistul economic Mircea Coșea a spus când ar putea România adera la zona euro, dacă ar fi remediate problemele semnalate de Comisia Europeană (vezi știrea AICI). Potrivit analistului economic, țara noastră se află momentan "într-o zonă de impredictibilitate", iar economia ar putea fi afectată de mai mulți factori, printre care și reorientarea fabricilor auto.

"Sunt elemente imprevizibile. Eu cred că în 3-4 ani am putea adera la zona euro dacă ar fi de acum pus un comitet care să lucreze pentru așa ceva, așa cum au făcut Ungaria și Polonia. Atunci când s-au pregătit pentru aderare, ei au făcut un comitet care a lucrat în permanență pe acest subiect. Acum câțiva ani de zile și Banca Națională a României instituise așa ceva, nu știu dacă mai funcționează. 

Problema este că suntem într-o zonă de impredictibilitate, nu știm ce se întâmplă în jurul nostru, iar ce se întâmplă în jurul nostru ne poate afecta foarte mult. Acum vom suferi un șoc pentru că prețul petrolului crește, asta sigur că nu e deloc bine pentru macrostabilizare, nu știm ce se întâmplă cu războiul din Ucraina, cât va mai dura și cât ne va mai afecta, nu știm ce se întâmplă cu ceea ce aș numi eu prezența marilor companii în România.

Spre exemplu, eu mă tem foarte mult de faptul că Renault ar putea să acorde o atenție mult mai mică fabricilor de la Mioveni prin noua lui politică și atunci România ar pierde un atu important, având în vedere că Renault Mioveni sau Dacia este unul dintre, sau cel mai mare contribuitor la venitul național și la buget, și pune în mișcare vreo 200 de mii de locuri de muncă pe orizontală.

Deci se pot întâmpla lucruri și lucruri de natură extraordinară cum ar fi războiul, petrolul dar și de natura unor reorientări ale politicii companiilor care lucrează în România pentru că avem de a face cu o reorientare. Companiile auto care lucrează în România se reorientează spre automobilul electric, ori, deocamdată, Renault nu acordă României din acest punct de vedere, pe lângă faptul că gândesc o anumită despărțire a unor compartimente de producție, automobilul electric Dacia se fabrică în China și nu în România.", a declarat Mircea Coșea pentru DC NEWS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel