Ungaria organizează o consultare națională pe tema imigrației ilegale

Budapesta va organiza o consultare națională cu privire la politica pe care guvernul ar trebui să o adopte referitor la imigrația ilegală. Premierul Viktor Orban a declarat săptămâna aceasta că Ungaria nu are nevoie de imigranți, afirmații venite pe fondul crizei migranților din Mediterana și a afluxului de kosovari care caută azil politic în Ungaria.

Guvernul maghiar va trimite aproape 8 milioane de chestionare începând cu luna mai. Răspunsurile ungurilor cu vârsta mai mare de 18 ani sunt așteptate până la 1 iulie.

Chestionarul va include 12 întrebări referitoare la imigrația ilegală, imigrația economică și terorism, potrivit site-ului kormany.hu.

Președinții și premierii statelor membre UE au decis miercuri triplarea fondurilor alocate programelor de patrulare a Mării Mediterane, unde se crede că aproape 1000 de oameni au murit de la începutul anului.

"Granițele Europei trebuie protejate. Nu putem fi o bucată de brânză plină cu găuri prin care imigranții să intre și să iasă. Avem nevoie de măsuri serioase ale poliției și ale armatei. Trebuie să luăm măsuri pentru ca ei (migranții) să rămână acasă", a declarat Orban vineri într-un interviu acordat radioului public și citat de Wall Street Journal.

Premierul Ungariei cere ca imigranții să fie opriți cu măsuri militare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel