Turist decedat în Masivul Retezat. Elicopterul nu a putut interveni

Sursa: Salvamont Arges
Sursa: Salvamont Arges

Un turit și-a pierdut viața în Masivul Retezat după ce i s-a făcut rău. 

Un turist a decedat, duminică seara, în apropierea lacului Bucura (2.040 metri), din Masivul Retezat, după ce i s-a făcut rău, acesta fiind declarat mort după 90 de minute în care salvamontiştii prezenţi în zonă au încercat să-l resusciteze.

"Bărbatul a urcat până la lacul Bucura. S-a oprit să se odihnească, iar apoi, dintr-o dată, i s-a făcut rău şi nu s-a mai putut ridica de jos. Salvamontiştii care se aflau la refugiul Bucura, în imediata apropiere, au încercat să-l resusciteze timp de 90 de minute, însă, din păcate, fără rezultat", a declarat luni, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Elicopterul SMURD nu a putut interveni 



Potrivit acestuia, salvamontiştii au solicitat şi prezenţa unui elicopter, dar aparatul nu s-a putut deplasa la faţa locului din cauza condiţiilor meteo dificile din staţia de decolare.

Bărbatul avea 45 de ani şi locuia în comuna Sălaşu de Sus, judeţul Hunedoara.

Două echipe de salvamontişti, cu un număr total de 12 salvatori montani, au preluat trupul neînsufleţit al bărbatului şi l-au transportat până într-un loc unde a putut fi preluat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel