Un serial TV duce la revoltă naţională în Marea Britanie. "Simţim că oamenii care ne guvernează sunt mincinoşi, sunt agresori". Scandalul de la Poştă a ajuns, în sfărşit, pe masă

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Un scandal care a fost "copt" 25 de ani a izbucnit în Marea Britanie din cauza unui serial TV. 

Sute de proprietari de mici afaceri care făceau parte din reţeaua poştală guvernamentală a Marii Britanii au fost condamnaţi pe nedrept la începutul anilor 2000, după o eroare în programul de contabilitate al organizaţiei, care a sugerat, în mod greşit, că aceştia ar fi delapidat mii de lire sterline. Pe măsură ce greşeala făcută de justiţie a crescut la o scară greu de crezut, o alianţă formată din jurnalişti, parlamentari şi activişti a luptat penrtu a pune scandalul pe agenda politică. Însă până acum au avut doar un succes limitat. 

Din nefericire, nu un articol de ziar, nu o petiţie publică şi nici un discurs al unui parlamentar au atras atenţia guvernului condus de Rishi Sunak. Ci un serial TV! 

De ce nu a prins mai devreme scandalul în mentalul colectiv

Primul episod al serialului dramă "Mr Bates vs The Post Office" a avut premiera chiar în Ajunul Anului nou. Serialul explică cum 700 de oameni au avut parte un şoc în viaţa lor. Unii dintre ei au mers chiar şi la închisoare după ce au fost găsiţi, în mod greşit, vinovaţi de fraudă. Alţii au declarat falimentul, iar unii chiar s-au sinucis, scrie politico. Serialul a aprins imaginaţia publicului, dar a declanşat şi o adevărată revoltă la nivel social în Marea Britanie, astfel că acum guvernul este presat să ia măsuri. 

Patrick Spence, producătorul serialului, le-a transmis însă actorilor că serialul s-ar putea confrunta cu concurenţă majoră, astfel încât să nu fie dezamăgiţi dacă nu va avea succes. 

"Am vrut să îi reasigur că eu cred că showul e suficient de bun şi că, la un moment dat, îşi va găsi un public", a declarat acesta. "Ca ţară, ne simţim ignoraţi de politicieni şi de marile corporaţii. Cred că această dramă a apăsat exact butoanele acelei furii, şi asta vedem şi acum", a mai spus producătorul. 

Mulţi se întreabă, însă, de ce a durat atât de mult pentru a se ajunge aici. 

David Davis, parlamentar britanic şi fost secretar pentru Brexit, a fost unul dintre cei care au militat pentru victimele scandalului de la Poştă. El spune că unul dintre motivele pentru care acest scandal a intrat atât de lent în mentalul colectiv este "lipsa imaginaţiei". 

"Sunt foarte puţine lucruri din acest serial care să reprezinte ceva nou. Dar caracterizează exact ce au simţit victmele, iar oamenii au simţit asta. Faptul că au pierdut bani, economii, case, libertate, au avut reputaţia distrusă, au avut stilul de viaţă distrus. Practic, vorbim de distrugerea unor părţi importante ale vieţii lor. Şi cred că până la această dramă, oamenii nu vedeau asta", a declarat Davis, conform sursei citate. 

Potrivit lui Davis, s-au făcut progrese importante pentru victime în ultimii 25 de ani. Au fost întoarse 93 de condamnări, au fost plătiţi 32,4 milioane de lire sterline sub formă de compensaţii şi au fost încheiate 30 de înţelegeri. Dar totul se întâmplă prea lent, spune acesta, "lucru care scade încrederea victimelor în sistemul britanic de justiţie". 

"Mi-ar fi plăcut ca acest serial să apară acum trei, patru ani. Dar, având în vedere ce e acum, nu mi-aş fi putut dori un rezultat mai bun", a mai spus parlamentarul. 

"Publicul a făcut rating, publicul trebuia să fie în spatele nostru"

Serialul TV nu este, însă, prima tentativă de a aduce povestea în faţa publicului. În 2009, Rebeca Thompson, de la Computer Weekly, a fost prima care a scris despre acest lucru. Thompson s-a zbătut câteva luni să îi convingă pe cei de la Fujitsu, unul dintre cei mai importanţi furnizori din domeniul IT, să permită publicarea poveştii. 

"Era cuvântul poştaşilor contre Poştei, iar mulţi dintre ei erau deja condamnaţi la vremea aia. Aşa că cei de la Computer Weekly riscau enorm doar publicând materialul. Era şi mai greu să fie vândut vreunei edituri. În plus, cei de la Poştă minţeau agresiv. Nu mai vorbim de faptul că materialul este despre un program de contabilitate, iar oamenii cred din prima că e ceva plictisitor. Nu cred că jurnalismul clasic ar fi putut face ce a făcut acest serial, să capteze imaginaţia colectivă", a spus Thompson. 

Pentru unii, succesul acestui serial este amar. Janet Skinner, în vârstă de 52 de ani, a fost condamnată la 9 luni de închisoare în 2007, când a plecat vinovată de "contabilitate falsă" după ce conturile ei de la Poştă au arătat o lipsă de 59.000 lire. Skinner a fost una dintre cei 39 de poştaşi ale căror condamnări au fost şterse de Înalta Curte în 2021. Dar consecinţele existaseră deja. 

"Nu trebuia să fie spusă într-o dramă. Publicul este cel care a făcut rating, deci publicul trebuia să fie în spatele nostru", a spus ea, care avertizează că mai e mult de muncă. "Poşta trebuie să fie scoasă complet din ecuaţia deciziilor pe compensaţii şi pe condamnări", a mai declarat Skinner. 

"Ce a devenit clar din această poveste este că e o metaforă pentru tot ce merge prost în ţară. Simţim că oamenii care ne guvernează, care ar trebuie să ne apere, sunt mincinoşi, sunt agresori, înşală. Şi e un sentiment oribil. Această dramă e unul dintre acele lucruri care apar câteodată şi care sunt un dar. E o şansă să ne unim şi să vedem cum putem face lucrurile diferit", a concluzionat Spencer. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel