Un înalt politician iranian, fost primar al Teheranului, a fost condamnat la moarte după ce şi-a ucis soţia

[] []

30 iul 2019 / 19:11
Salveaza PDF Comentarii

Unul dintre principalii politicieni iranieni a fost condamnat la moarte după ce un tribunal iranian l-a găsit vinovat de uciderea soţiei sale, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al magistraturii, Gholamhossein Esmaili, informează dpa marţi.

Esmaili, citat de agenţia de ştiri iraniană ISNA, a declarat că Mohammad-Ali Najafi a fost condamnat pentru uciderea celei de-a doua soţii a sa, Mitra, în luna mai.

Conform legii islamice, familia victimei are dreptul să-şi exercite dreptul de ''răzbunare egală'', solicitând pedeapsa cu moartea pentru făptuitor, dar ar putea renunţa la acest drept.

Avocatul lui Najafi vrea să facă apel la verdict.

Procesul înaltului politician în vârstă de 67 de ani, care este consilier economic al preşedintelui Hassan Rowhani, a dominat dezbaterea publică din Iran de câteva săptămâni. Detaliile cazului încă nu au fost confirmate, dar victima l-ar fi înşelat pe soţ cu un bărbat mai tânăr.

Najafi, reformist, matematician şi profesor, a fost în trecut ministrul ştiinţei şi educaţiei. Până în martie 2018, el a fost primarul Teheranului.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26