EXCLUSIV  Un elev a fost înjunghiat de cinci ori de un alt copil. Ovidiu Pânișoară: Scot ceea ce este mai rău din noi. Avem o societate bazată pe agresivitate

Un elev a fost înjunghiat de cinci ori de un alt copil. Ovidiu Pânișoară: Scot ceea ce este mai rău din noi. Avem o societate bazată pe agresivitate / Foto: Pixabay
Un elev a fost înjunghiat de cinci ori de un alt copil. Ovidiu Pânișoară: Scot ceea ce este mai rău din noi. Avem o societate bazată pe agresivitate / Foto: Pixabay

Prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară a vorbit pentru DC NEWS despre cazul elevului din Brăila care a înjunghiat de 5 ori un alt copil.

Copilul de 16 ani, acuzat că a înjunghiat, luni după-amiază, de 5 ori un băiat de aceeaşi vârstă, elev la Liceul cu Program Sportiv din Brăila, a fost reţinut pentru 24 de ore, transmite Agerpres.

Minorul reţinut este elev la Liceul de Arte "Hariclea Darclee". El urmează să fie prezentat Tribunalului Brăila cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă la omor. Adolescentul înjunghiat a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în afara oricărui pericol, potrivit informaţiilor furnizate de directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Dragoş Voicu.

"Un elev de 16 de la Liceul cu Program Sportiv a fost înjunghiat astăzi, în afara curţii liceului. A avut cinci plăgi înjunghiate, dintre care două abdominale fără probleme, superficiale, nepenetrante, încă una în axilă şi aceea fără probleme, o a patra plagă care a fost în torace, penetrantă, cu sânge şi aer în pleură şi încă o plagă/tăietură în zona scalpului. A fost operat pe partea de plămân, pentru că acolo a fost nevoie, drenat, iar în momentul de faţă e în afara oricărui pericol. Nu avem detalii despre cum s-a întâmplat, dar a fost o bătaie serioasă, dacă agresorul a dat cu cuţitul în neştire. Din fericire, dacă putem spune aşa, nu a dat foarte tare", a declarat, luni, Dragoş Voicu.

Luni, în jurul orei 16,10, Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizată de către Spitalul Judeţean Brăila cu privire la faptul că unui tânăr i se acordau îngrijiri medicale ca urmare a unei agresiuni, a informat IPJ Brăila.

Prof. Ovidiu Pânișoară: Avem 3 elemente fundamentale

DC NEWS l-a contactat pe prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară pentru a comenta acest caz, în contextul în care în ultimii ani am avut tot mai multe cazuri de agresiune în școli și pentru a afla de ce acest fenomen s-a accentuat în ultima perioadă.

"Sunt mai multe condiții de la care trebui să pornim. În primul rând, în mai multe rânduri am avertizat faptul că ieșirea din pandemie și din izolare, și din acea perioadă de incertitudine va lăsa niște urme destul de complicate asupra societății în ansamblu și asupra copiilor în mod special. Pandemia, sunt studii internaționale care spuneau că i-a prins într-o perioadă în care au trebuit să facă față propriilor incertitudini legate de creștere, de vârstă, de schimbări, extrem de dificile la nivelul propriului traseu de viață, prin care am trecut cu toții și, în același timp, momentul acesta pandemic care a adus un stres foarte mare și o gestionare mai dificilă a emoțiilor la nivel general.

"Avem o societate extrem de bazată pe agresivitate"

Deci asta este o condiție de la care pornim, a doua condiție de la care pornim este climatul social în România, care tinde să devină la nivel general unul mult mai tensionat. Să nu uităm că acești copii, și nu este singurul caz, din păcate aceste cazuri au devenit mai frecvente în ultimul timp pentru că copiii reproduc ceea ce văd în familii, acasă și ceea ce văd în societate.

Gândiți-vă că avem o societate extrem de bazată pe agresivitate, pe gestionarea ineficientă a propriilor emoții și dacă ne uităm la climatul social care ne înconjoară, la cel politic, la cel economic, toate aceste elemente pun o presiune foarte mare și scot ceea ce este mai rău din noi. Gândiți-vă că copiii nu au instrumente suficiente pentru gestionarea corectă a emoțiilor.

"Rolul de educație al școlii"

Și este și al treilea factor, care este dat de rolul școlii și de faptul că în ultimii ani, încetul cu încetul, rolul de educație al școlii s-a diminuat. A rămas, și este clamat de foarte multă lume, rolul de instruire al școlii, de fond și aici s-au pierdut anumite elemente, dar este clamată a revenirii rolului de instruire, reguli să învețe mai multă matematică, geografie, istorie, că uite nu mai învață suficient, dar nu își mai pune nimeni întrebarea asupra celui de-al doilea rol important al școlii, acela de educare a personalității cestor tineri, de echilibru pentru o societate care va trebui să arate într-un anumit fel mâine.

Dacă astăzi nu facem nimic cu tinerii din școală și acum ne plângem asupra unor elemente de violență și de reacții negative în școală, gândiți-vă că acești copii vor deveni adulți, este vorba despre societatea de mâine. Atâta timp cât elementele care țin de moralitate, de controlul emoțiilor, care țin de modul în care colaborăm și comunicăm cu ceilalți oameni din jurul nostru, nu mai reprezintă un spațiu de referință important pentru școală, mai târziu, în societate, vom vedea aceste lucruri la un nivel exacerbat. Gândiți-vă că acești copii care au astfel de manifestări vor fi părinții de mâine care vor avea o relație extrem de complicată cu școala. 

Deci avem 3 elemente fundamentale. Pe de o parte pandemie, izolarea și o perioadă care a catalizat și a preluat tot ceea ce era negativ. În al doilea rând, tensiunile sociale, care până la urmă își pun amprenta în continuare asupra societății și în al treilea rând, degrevarea de către societate a rolului educațional al școlii, profesorii nu mai au instrumente suficiente și nici măcar nu mai este urmărit de către școală să fie realizată în primul rând o educare a copilului și în al doilea rând o informare și o dezvoltare cognitivă", ne-a spus prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel