Un britanic veteran al războiului din Afganistan a reuşit să ţină piept unor bărbaţi care l-au atacat cu un cuţit şi au încercat să-l jefuiască deşi se afla în scaunul cu rotile, relatează miercuri The Telegraph.
Doi bărbaţi l-au abordat duminică seară pe Roger Mercer, în vârstă de 38 de ani, în apropierea unui canal din oraşul Chester şi i-au cerut telefonul mobil.
Însă, Mercer, care are o înălţime de 2 metri, a reuşit să înşface imediat cuţitul cu lama de 20 de centimetri din mâna unuia dintre atacatori şi apoi şi-a înfipt degetul mare în orbita ochiului celuilalt bărbat în timp ce acesta încerca să apuce scaunul cu rotile şi să-l răstoarne.
Cei doi l-au împins pe Mercer şi au fugit cu mâinile goale de la locul faptei.
Mercer a luptat în cadrul regimentului de infanterie Worcestershire and Sherwood Foresters timp de aproape unsprezece ani până când a suferit o rană gravă la coloana vertebrală în timp ce se afla în Afganistan, în 2007.
Povestea spusă de Mercer
"Am văzut pe cineva în faţa mea şi m-am oprit. Acesta avea o glugă trasă pe faţă şi ţinea în mână o lamă curbată de 15 - 20 de centimetri lungime. Am reuşit să iau imediat lama din mâna lui", a povestit veteranul.
"Probabil că nu se aştepta ca un utilizator de scaun cu rotile să riposteze", a adăugat Mercer care a deprins tehnici de autoapărare în armată şi s-a "obişnuit cu chestiile dure" după ce a a servit doi ani în Irlanda de Nord, Bosnia şi Afganistan.
Continuă să facă sport
"Iau parte în mod regulat la maratoane în scaunul cu rotile, în scopuri caritabile, şi mă antrenez de trei-patru ori pe săptămână", a adăugat el. "Făcusem cinci mile şi ţineam capul în jos când bărbaţii au apărut în faţa mea. Dar asta nu mi-a tăiat cheful de a mă antrena şi n-o să mă oprească", a precizat veteranul.
Detectivul Tom Philpotts din cadrul poliţiei comitatului Cheshire a declarat că "acesta a fost un jaf oportunist săvârşit de hoţi care au crezut că pot prăda un om cu dizabilităţi, lipsit de apărare".
"În acest caz, victima a fost extrem de curajoasă şi de norocoasă pentru că a putut lupta cu atacatorii şi pentru a că reuşit să îi împiedice să-i provoace răni grave sau să-i ia telefonul", a adăugat poliţistul, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu