Un autocar cu 40 de persoane s-a răsturnat în județul Ialomița.
O persoană a fost rănită uşor, duminică dimineaţă, după ce un autocar în care se aflau 40 de persoane s-a răsturnat în zona localităţii Iazu, informează ISU Ialomiţa.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului Ialomiţa, Planul Roşu de intervenţie a fost activat între orele 5,48 - 6,40, precizează sursa citată.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă şase echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, un microbuz şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul salvatorilor au intervenit şi două echipaje SAJ tip B şi un echipaj tip C şi o autospecială de transport personal şi victime multiple de la ISU B-IF.
Toate persoanele implicate au fost preluate şi transportate către Şcoala din localitatea Iazu pentru adăpostire.
Șoferul autocarului nu a ținut cont de avertizarea de vreme rea și nu a adaptat viteza. Ialomiță se află printre județele lovite de viscol și depuneri de polei, chiar ninsoare.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică de vreme rea, valabilă în perioada 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00.Fenomene vizate: precipitații abundenteZone afectate: județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța În județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța vor fi precipitații abundente, se vor acumula 50...60 l/mp și izolat 70 l/mp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu