Un angajat și-a dat șeful în judecată dintr-un motiv INCREDIBIL

Un bărbat și-a dat în judecată angajatorul dintr-un motiv incredibil.

Parizianul și-a dat în judecată angajatorul pentru că postul său era prea plictisitor. Frederic Desnard cere companiei Interparfums, unde a lucrat în perioada 2010-2014, despăgubiri în valoare de 360.000 de euro pentru suferința cauzată, informează CNN.

În vârstă de 44 de ani, francezul susține că slujba lui plictisitoare, din care a fost concediat în urmă cu 18 luni, l-a făcut să sufere din cauza sindromului numit bore-out (plictiseală la locul de muncă), care a dus la grave probleme emoționale și de sănătate, relatează CNN în ediția online din 3 mai.

"El a suferit de o depresie gravă și a avut un accident de circulație legat de o criză de epilepsie ... a intrat în comă și a fost în concediu medical", a declarat Montasser Charni, avocatul lui Desnard.

Desnard a fost plătit cu 3.500 de euro pe lună, pentru a nu face nimic, după cum a susținut el. Denumirea oficială a postului său a fost "director de serviciu general", dar el susține că superiorii săi l-au numit "băiatul" și i-au cerut să le facă diverse treburi personale, inclusiv să le ia copiii de la orele de sport.

Francezul a mai povestit că, în cele din urmă, erau atât de puține lucruri de făcut pentru el, încât șefii lui pur și simplu i-au spus să meargă acasă și să vină înapoi când îl vor chema. Apelul telefonic nu a mai venit, a afirmat el.

Avocatul lui Desnard a declarat că sindromul "bore-out" este o formă de hărțuire. "Acesta poate fi definit ca o epuizare morală din cauza lipsei totale de sarcini și vine cu un sentiment de rușine de a fi plătit pentru a nu face nimic", a explicat Charni.

Compania contestă afirmațiile lui Desnard. "Noi respingem toate aceste acuzații", a declarat Cyril Levy-Pey, directorul de comunicare al Interparfums. El a spus că Desnard nu a fost numit "băiatul" sau în alt fel umilitor și a explicat că acesta "nu a fost atât de motivat după câțiva ani de la angajare și, în ciuda încercărilor companiei de a-i da mai multe sarcini, a lipsit de la serviciu mai mult de șase luni, motiv pentru care a fost concediat în 2014.

Cazul este acum judecat de un tribunal de muncă din Paris, hotărârea fiind așteptată la sfârșitul lunii iulie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel