Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat că doreşte să înceapă să îi exproprieze pe hotelierii care îşi ţin uniăţile de cazare în paragină, pentru că aceştia dăunează turismului românesc.
Ministrul susţine că prin lege are voie să îi dea afară pe cei care ţin clădirile în paragină, sau care au construit pe plajă. "Avem o lege care ne permite să expropriem astăzi pe cei care fie nu fac turism şi ţin blocate hoteluri pe litoral, fie au construit pe plajă. În ultimii 20 de ani fiecare a construit unde a vrut pe litoral, iar plajele sunt ocupate de construcţii abuzive. Avem legislaţie, dar trebuie să colaborăm cu primăriile. Singuri nu putem face nimic. Ce demolăm noi ziua, se construieşte noaptea pe ascuns", a afirmat Udrea.
Aceasta a mai precizat că nu mai pot fi toleraţi cei care nu îşi întreţin hotelurile, pentru că din cauza lor au de suferit şi ceilalţi. "Mare parte din hoteluri care au aparţinut statului s-au vândut pe nimic, sunt unii care nici nu vor să facă turism şi le ţin fie închise, fie într-o stare de degradare care face imposibilă activitatea turistică. Dacă vom continua să-i tolerăm pe aceştia şi să-i acceptăm ca prin activitatea lor să sfideze atât interesul naţional de a face un turism de calitate, cât şi pe turişti, atunci ne merităm soarta”, a mai explicat ministrul Turismului.
Udrea a cerut sprijinul primăriilor de de pe litoral pentru a putea întreprinde această acţiune şi a spus că va negociainiţial cu deţinătorii de hoteluri pentru a vedea ce au aceştia de gând să facă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu