Twitter a închis conturile unor importanți lideri din India. Război total cu compania

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Platforma Twitter este acuzată că intervine în procesul politic al Indiei.

Un important lider al partidului Congresul Indiei, Rahul Gandhi, a acuzat Twitter că „atacă democrația” țării, după ce platforma de socializare a închis multiple conturi, printre care și al său. Conform BBC, conturile au fost închise după ce au postat o fotografie cu părinții unui copil de nouă ani care ar fi fost violat și ucis în capitala Delhi.

Partidul a acuzat Twitter că acționează la comanda celor din partidul de guvernământ, Bharatiya Janata. Însă, rețeaua de socializare a transmis că imaginea a încălcat politicile de intimitate care au fost „puse în aplicare imparțial”.

Gandhi are aproape 20 milioane de urmăritori și a spus într-un mesaj video că prin închiderea contului, procesul politic indian este întrerupt de companie. „Nu așa îl veți reduce la tăcere pe Rahul Gandhi. Am 19-20 milioane de urmăritori. Le negați dreptul la a avea o opinie. Asta faceți!”, acuză bărbatul, care s-a referit la el la persoana a III-a.

Jack Dorsey a spus că Bitcoin va sta cândva la unirea întregii lumi

CEO-ul companiilor Twitter și Square, Jack Dorsey, a spus luni că criptomoneda Bitcoin va uni cândva întreaga lume. Conform The Verge, un amendament din Senatul american care ar fi mărit implicarea guvernului din Statele Unite în criptomonede a fost blocat. Imediat după aceea, Dorsey a transmis: „#Bitcoin va uni o țară extrem de divizată (și eventual: lumea)”.

Dorsey este cunoscut pentru dragostea sa pentru Bitcoin

Miliardarul nu a menționat exact care țară, însă se pare că este vorba despre Statele Unite. Totuși, acesta nu a venit cu prea multe explicații pe lângă mesajul său de un rând. Nu este prima oară când Dorsey a spus că Bitcoin este vaga soluție a unor mari probleme. La o conferință Bitcoin din iulie, acesta a spus că speră ca „Bitcoin să creeze pacea globală”.

Ce spunea el despre Elon Musk și salvarea umanității

„Elon (n.r., CEO-ul Tesla) a spus-o mai devreme. Avem toate aceste monopoluri de violență, iar persoana la singular nu are putere. Este foarte real că există costuri și distrageri uriașe care provin din sistemul nostru monetar, iar acest lucru atrage atenția de la alte probleme mai mari, unele dintre cele pe care Elon încearcă să le rezolve – cum ar fi să devenim o societate multiplanetară.

Toate aceste distrageri cu care trebuie să ne întâlnim zi de zi ne răpesc acele obiective care afectează toate persoanele de pe planetă. Poate că sună puțin ridicol, dar dacă rezolv un lucru fundamental, totul progresează într-un mod atât de dramatic. Va fi pe termen lung, dar sper că va exista pace”, a transmis atunci Dorsey.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel