Tudorel Toader- Guido Raimondi, discuție

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a purtat o discuție cu preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Guido Raimondi.

Potrivit unui comunicat postat, miercuri, pe site-ul ministerului, întrevederea celor doi oficiali a avut loc marţi, la sediul CEDO. 

"Delegaţia română a prezentat demersurile întreprinse pentru punerea în aplicare a măsurilor generale adecvate în vederea soluţionării problemei supraaglomerării carcerale şi a condiţiilor de detenţie, în conformitate cu principiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum sunt enunţate în Hotărârea pilot din 25 aprilie 2017, pronunţată de CEDO în cauza Rezmiveş şi alţii împotriva României. Ministrul român al justiţiei a subliniat angajamentul autorităţilor române pentru rezolvarea disfuncţionalităţii structurale constatate de CEDO în privinţa sistemului penitenciar din România, evoluţiile înregistrate urmare măsurilor adoptate, precum şi cele preconizate a se realiza", arată sursa citată.

”Buna colaborare”

De asemenea, preşedintele CEDO a arătat importanţa continuării şi dezvoltării colaborării cu autorităţile sistemului judiciar din România pentru asigurarea celor mai înalte standarde de protecţie a drepturilor fundamentale. 

"Atât preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi reprezentanţii Grefei Curţii au evidenţiat buna colaborare cu autorităţile sistemului judiciar din România, precum şi aprecierea pentru demersul de realizare a întrevederilor pentru prezentarea şi analizarea Calendarului de măsuri elaborat şi aprobat de autorităţile române. (...) Domnul prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul justiţiei, (...) a subliniat faptul că realizarea Calendarului, precum şi a măsurilor pe care acesta le cuprinde reprezintă rodul unui efort comun la nivelul Guvernului României, al Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor Publice, apt aşadar, prin implicare ţi dialog instituţional, atât la nivel naţional cât şi al Consiliului Europei, să determine rezolvarea problemelor complexe ale sistemului penitenciar", se mai precizează în comunicat. 

La întrevedere au mai participat, printre alţii, secretarul de stat Marieta Safta, ambasadorul Răzvan Rusu, reprezentant permanent al României pe lângă Consiliul Europei, şi Patrick Titiun, şeful cabinetului privat al preşedintelui CEDO.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel