Tudorel Toader, răspuns CSM: Legile au fost deja adoptate

Tudorel Toader
Tudorel Toader

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat, referitor la propunerea CSM de schimbare a procedurii de numire şi revocare a procurorilor şefi, că legile Justiţiei sunt deja adoptate. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, pentru Agerpres, în legătură cu propunerea CSM de schimbare a procedurii de numire şi revocare a procurorilor şefi, că legile Justiţiei sunt deja adoptate. 

"Legile au fost deja adoptate!", este replica ministrului Tudorel Toader. 

Secţia pentru procurori a CSM a propus ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi preşedintelui Comisiei speciale parlamentare pentru legile justiţiei, Florin Iordache, modificarea art. 54 alin. (1) şi (4) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care reglementează procedura de numire şi revocarea procurorilor şefi. 

Într-o sesizare trimisă lui Toader şi Iordache, CSM propune ca numirea şi revocarea şefilor din parchete să fie făcute de preşedintele României, la propunerea Secţiei pentru procurori a Consiliului, cu avizul ministrului Justiţiei. 

"Art. 54 - (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestuia sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul ministrului Justiţiei, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. (4) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către preşedintele României, la propunerea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul ministrului Justiţiei. Secţia pentru procurori se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător", se arată în sesizare. 

Ce susţine CSM

CSM susţine că, în măsura în care se apreciază că totuşi propunerea de selecţie în aceste funcţii trebuie să rămână atributul ministrului Justiţiei, CSM să dea un aviz "conform" şi nu unul "consultativ", cum este în prezent. 

"Art. 54 - (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestuia sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul conform al Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. (4) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu avizul conform al Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător", propune CSM. 

În ambele cazuri, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii consideră că modificarea legislativă propusă asigură consolidarea rolului pe care Legea fundamentală îl atribuie Consiliului Superior al Magistraturii prin dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Constituţia României. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel