Tribunalul Bucureşti a decis. Leo de la Strehaia, arestat preventiv

Florin Răvdan / 01 aug 2019 / 16:17 Salveaza PDF Comentarii
Leo de la Strehaia
Descriere foto: Leo de la Strehaia

Leo de la Strehaia a fost arestat preventiv, după apelul făcut de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1. Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului București.

Pe 19 iulie, un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 a respins cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Leo de la Strehaia, pe numele real Ion Stelică Mihai, urmând ca acesta să fie eliberat şi plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, într-un dosar în care este cercetat pentru înşelăciune.

Ştirea iniţială 

 

Cunoscutul interlop Leo de la Strehaia a fost arestat. El este cercetat în acelaşi dosar în care este implicat şi fiul său, arestat acum câteva zile. Leo de la Strehaia  nu este la prima cercetare pentru înşelăciune. Anul trecut ar fi vândut o statuie de 150 kg de aur unui cetăţean american, deşi aceasta nu era din preţiosul material. 

Este vorba despre acelaşi dosar în care este acuzat şi fiul lui Leo de la Strehaia. Interlopul va fi dus în curând la secţia de poliţie, fiind suspectat de înşelăciune cu aparate de aer condiţionat.

Este vorba despre 150 de aparate pe care Leo de la Strehaia şi fiul acestuia s-ar fi angajat să le cumpere de la o societate comercială, însă pentru care nu au plătit niciun ban. Ba mai mult, cei doi ar fi vândut aparatele respective la sume derizorii. 

Prejudiciul estimat este de 300.000 lei. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25