Coronavirus - COVID 19
România în stare de urgență
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642
sau la adresa de e-mail [email protected]

Trenul regal. Ultima călătorie a regelui. Programul pe ore al funeraliilor

Mircea F. Cristian / 13 dec 2017 / 23:01

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns miercuri seară, în jurul orei 20,20, la Palatul Regal din Bucureşti, unde, până sâmbătă, cei care l-au admirat pe fostul suveran îi pot aduce un ultim omagiu.

Toţi cei care doresc să depună flori şi să se închine la catafalcul regelui pot veni la Sala Tronului de la Palatul Regal joi, între orele 8,00 şi 22,00 şi vineri, între orele 8,00 şi 22,00. Sâmbătă vor avea loc ultimele solemnităţi dedicate Regelui Mihai, după următorul program:

* Sâmbătă, la ora 10,30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal.

* La ora 10,55, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară.

* La ora 11,15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional.

* De la ora 11,25 la ora 12,15, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal - Calea Victoriei - Splaiul Independenţei - Piaţa Unirii - Intrarea pe Dealul Mitropoliei.

* De la ora 12,30 la ora 14,00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare.

* La ora 14,00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii - Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Arcul de Triumf - Şos. Kiseleff - Şos. Bucureşti-Ploieşti.

* La ora 14,40, Trenul Regal, în care se va afla sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai şi în care vor călători Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României, va pleca din Gara Regală Băneasa. Trenul Regal va ajunge la ora 17,30 în gara din Curtea de Argeş. Cortegiul funerar se va deplasa apoi de la gară la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală.

* La ora 17,50 va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeş.

* La ora 18,20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde va avea loc ceremonia religioasă a îngropării, la ora 18,40. Aceasta va fi o ceremonie privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


dcn.n-nxt.25