Trei șoferi, viteză record pe Autostrada Soarelui. Amenzi uriașe și permise suspendate

Cei trei șoferi au fost prinși de polițiști și au fost amendați, iar permisele de conducere le-au fost suspendate pentru trei luni.

Potrivit unui comunicat al IGPR, duminică, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A2 au depistat un șofer, care a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce mergea pe Autostrada București-Constanța cu viteza de 215 km/h, scrie Mediafax.

De asemenea, tot duminică, alți doi șoferi au fost prinși conducând cu 206 km/h pe Autostrada A1, respectiv pe Autostrada A3.
Cei trei șoferi au fost amendați cu 2.900 de lei fiecare, iar, ca măsură complementară, poliţiştii le-au reţinut permisele de conducere, în vederea suspendării pentru 90 de zile.

Viteza maximă admisă pe autostradă

Poliția Română reamintește că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă. Totodată, se aplică suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel