Trei ani de la moartea Regelui Mihai. Comemorare la Săvârșin

Sâmbătă, 5 decembrie 2020, s-au împlinit trei ani de la trecerea în nefiinţă a Regelui Mihai. 

Slujba de pomenire a Regelui Mihai, la trei ani de la trecerea la cele veșnice, a avut loc în curtea Castelului de la Săvârșin, nu la mormântul din Necropola Regală de la Curtea de Argeș, din cauza pandemiei, anunță Casa Regală.

„Astăzi se împlinesc trei ani de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I. Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu au participat, în Satul Regal de pe Domeniul Săvârșin, la un parastas închinat Regelui Mihai. Slujba de pomenire a fost oficiată, în aer liber, de parohul bisericii ortodoxe din localitate, părintele Călin Mădăluță, fără prezența publicului. Altețele Lor Regale Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia și Principesa Maria au făcut pomenirea tatălui lor în cadru privat, alături de familiile lor.

La Săvârșin a fost o zi de decembrie caldă și cu soare strălucitor, exact precum a fost, acum trei ani, ziua înmormântării suveranului.Veșnic pomenirea Lui!”, a transmis Familia Regală a României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel