Traian Băsescu, atac la Ilie Sârbu. Ce spune președintele despre Bechtel, EADS și EximBank

Președintele Traian Băsescu l-a atacat din nou, miercuri, pe liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, pe tema ADS. De asemenea, Traian Băsescu a amintit de dosarele EADS, Bechtel și EximBank, informații pe care, după cum a declarat președintele, le are din presă.  

Referitor la dosarele EADS și Bechtel, Traian Băsescu spune că "nu întâmplător domnul Șova s-a făcut că a dispărut originalul contractului cu Bechtel. Eu zic că trebuie recuperat și investigat cum a ajuns România să semneze fără licitație, fără o imagine clară asupra costurilor un asemenea contract. Fie că vorbim de EADS, fie că vorbim de Bechtel, fie că vorbim de ce se întâmplă la Administrația Domeniilor Statului. E o altă zonă pe care eu cred că instituțiile statului ar trebui să o investigheze", a declarat Traian Băsescu. 

Citește și: TRAIAN BĂSESCU: Toate înregistrările cu Ponta s-ar putea să le fac publice

 

"Sigur, împreună și în mod corect și cu ce a făcut fratele meu. Nu vreau să se creeze imaginea că aș vorbi despre altele fără să mă gândesc ce este în apropierea mea. Deci toate aceste lucruri trebuiesc investigate", a continuat Traian Băsescu.

Citește și: Traian Băsescu: Negocierile pentru procurori, MIZERABILE. Nu aveam ce face

Despre declarația premierului Victor Ponta că va trimite Corpul de Control la ADS, Traian Băsescu a spus că "trebuie să-l aibă în vedere și pe socrul lui la ADS (Ilie Sârbu, n.r.), pentru că nu întâmplător a fost adus ADS în subordinea directă a primului-ministru. Marele păpușar la ADS este domul Ilie Sârbu, tata-socru. Eu spun că tata-socru este unul din oamenii foarte influenți la ADS și că nu întâmplător ADS a fost trecut în subordinea directă a primului ministru. Eu vă spun că am informații. La fel cum vă pot spune că la EximBank s-a făcut un trafic de influență uriaș cu privire la numirile care s-au făcut acolo și va trebui să vedem evoluția Exim Asigurărilor și a Eximbank ca urmare a acestor numiri.

Citește și: Scandalul EximBank: numirea lui Traian Halalai ar fi costat 1 milion de euro, mită

Întrebat de unde are aceste informații, Traian Băsescu spune că are informații din presă.

"Aici, șeful cancelariei primului ministru este unul din marii sforari ai numirilor, domnul Viorică. Premierul își face treaba prin șeful de cabinet. Informațiile mele legate de ADS, Bechtel, EADS, de EximBank sunt din presă", a declarat Traian Băsescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel