Traficul feroviar, afectat de furtunile de noaptea trecută

Foto: CFR SA
Foto: CFR SA

Circulația feroviară a fost și ea afectată după furtunile de tip Cod Roșu de noaptea trecută. 

Vremea severă de noaptea trecută a făcut pagube și pe calea ferată. Mai multe tronsoane au fost blocate, iar un tren a înregistrat o întârziere de aproape 200 de minute.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că pe raza SRCF Iași au fost probleme în cursul nopții, din cauza condițiilor meteo nefavorabile - rafale puternice de vânt -, fiind necesară intervenția cu 5 drezine pantograf și personal feroviar pentru remedierea deranjamentelor înregistrare la linia de contact și pentru îndepărtarea arborilor prăbușiți pe calea ferată.

Intervalele afectate au fost Poaiana Ilvei - Leșul Ilvei, Ilva Mare - Măgura Ilvei și Iacobeni - Mestecaniș”, se arată într-un comunicat de presă. 

Trenuri afectate în cursul nopții:

- IR 1837 a înregistrat o  întârziere de circa 190 de minute, staționat pentru accesul drezinelor pantograf, cu care s-a acționa între stațiile Paiana Ilvei - Leșul Ilvei și Ilva Mare - Măgura Ilvei.

- IR 1765 și IR 1766 au circulat cu locomotive Diesel între stațiile Mestecăniș - Vatra Dornei.

Intervențiile au impus înlocuirea firului de contact rupt de arborii prăbușiți, înlocuirea de  izolatori (5), console (4), colectoare  (2), tiranți (7), port-fixatori (3), pendule (27) și refacerea legăturilor electrice rupte.

Intervențiile au fost finalizate in jurul orei 03:20.

Circulație în condiții speciale


La această oră, pe raza stației CF Lehliu se circulă în  condiții speciale, din cauza unui deranjament la sistemul de dirijarea electronică a trenurilor. 

Echipele de intervenție lucrează pentru remediere și repunere în funcție a instalației de centralizare electronică, interval orar în care trenurile circulă la cale liberă pe raza stației Lehliu, cu îndrumarea acestora, din ambele sensuri, de către personalul feroviar aflat pe teren.

Tren rămas blocat între stații

Locomotiva trenului R 3080 s-a defectat între stațiile Călărași Turda - Războieni, pe Regionala Căi Ferate Cluj, a anunțat CFR SA. 

”Trenul R 3080, care circulă în relația Cluj Napoca - Teiuș, a anunțat locomotivă defectă, la ora 9.25. Urmează să-și reia circulația cu o locomotivă de ajutor, îndrumată din stația Războieni”, se arată într-un comunicat. 

Deranjamentul tehnic înregistrat la locomotiva trenului R 3080 afectează și circulația trenului IR 1837 ( Iași - Timișoara) oprit în Călărași Turda, până la plecarea trenului R 3080.

UPDATE:

Regio 3080 plecat la ora 10.41 cu locomotiva de ajutor venită din Războieni, întârziere înregistrată de 101 min.

IR 1837, afectat de defecțiunea locomotivei trenului R 3080, a fost reînscris în circulație cu o întarziere de 83 minute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel