Astăzi, 13.02.2019, începând cu ora 11:00, se redeschide circulația rutieră pe DN 67C, între Novaci și Rânca, județul Gorj, pentru autovehiculele cu masa maximă total autorizată mai mică de 7,5 tone.
Reamintim că ieri, 12.02.2019, după o noapte de cod galben de ninsori importante cantitativ și viscol, Poliția Rutieră și CNAIR au luat măsura închiderii circulației pe acest sector de drum pentru toate categoriile de autovehicule. Măsura a fost luată din cauza viscolului și a ninsorilor consistente ce produs vizibilitate extrem de redusă (aproape de 0).
Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu