Brexit. Theresa May, un nou avertisment pentru UE

Descriere foto:

Theresa May a transmis Uniunii Europene că acordul privind Brexit-ul nu este obligatoriu, deși este de dorit.

Premierul britanic Theresa May a declarat miercuri că Uniunea Europeană trebuie să ştie că Marea Britanie se pregăteşte şi pentru situaţia în care nu se va ajunge la un acord privind Brexitul, în pofida dorinţei sale de a părăsi UE cu un acord, relatează Reuters.

''Trebuie să ne asigurăm că facem şi acele pregătiri pentru lipsa unui acord în timp ce negociem cu Uniunea Europeană pentru a ajunge la o înţelegere ... Uniunea Europeană nu trebuie să aibă nici o îndoială că noi facem aceste pregătiri', a spus ea.

Sub presiune

Theresa May se află sub presiune atât din partea taberei conservatoare pro-Brexit, cât şi a celei pro-UE, pentru a schimba planul de ieşire din UE anunţat după o şedinţă de guvern din această lună. Ea a ajuns la un compromis cu euroscepticii din guvern luni pentru a putea trece o lege privind controlul vamal. May s-a confruntat şi cu o înfrângere la votul asupra taxării comerţului transfrontalier, dar a acceptat în cele din urmă patru amendamente din partea aşa-numitului European Research Group din cadrul Partidului Conservator, care se bucurau de sprijinul a până la 60 de politicieni care făceau lobby împotriva unui Brexit 'soft'.

Guvernul lui May a fost zguduit săptămâna trecută de o serie de demisii ale euroscepticilor din guvernului ei, printre care fostul ministru pentru Brexit David Davis, urmat la scurt timp de fostul ministru de externe Boris Johnson.

Vezi și:  May, veste neplăcută pentru parlamentari




Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26