Potrivit Wall Street Journal, Roman Abramovici nu ar fi fost otrăvit, ci s-ar fi îmbolnăvit din cauza unui factor de mediu.
Update 2:
Noi detalii ale presupusei otrăviri a miliardarului rus Roma Abramovic sunt scoase la iveală. Conform unui unui oficial american, citat de Reuters, serviciile de informații sugerează că Abramovici și negociatorii de pace ucraineni s-au îmbolnăvit din cauza unui factor de mediu și nu a otrăvirii.
Declarația vine după ce Wall Street Journal și Bellingcat au raportat că Abramovici și negociatorii au suferit simptome de presupusă otrăvire la începutul acestei luni, după o întâlnire la Kiev.
Oficialul american a declarat pentru Reuters: „Serviciile de informații sugerează în mare măsură că a fost vorba de factori de mediu", adăugând: "Nu otrăvire".
Oficialul, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a refuzat să dea detalii, notează Mediafax.
Update:
BBC confirmă că miliardarul rus Roman Abramovici a suferit simptome de otrăvire în timpul discuțiilor de la Kiev la începutul acestei luni, precizare făcută de purtătorul său de cuvânt.
Proprietarul Chelsea FC - care și-a revenit acum - ar fi suferit dureri de ochi și descuamarea feței. De asemenea, doi negociatori ucraineni au fost afectați într-un mod similar.
Știre inițială
Oligarhul rus Roman Abramovici și negociatorii de pace ucraineni au suferit simptome de otrăvire, după o întâlnire la Kiev, la începutul acestei luni, au spus persoane familiare cu cu aceaste informații, scrie Wall Street Journal.
În urma întâlnirii din capitala Ucrainei, Roman Abramovici, care a călătorit între Moscova, Liov și alte locuri de negociere, precum și cel puțin doi membri seniori ai echipei ucrainene au dezvoltat simptome printre care ochi roșii, lăcrimare constantă și dureroasă și descuamarea feței și a mâinilor, conform surselor.
Miercurea trecută dimineața, un avion privat Hawker 800XP a decolat de pe aeroportul Ataturk, Istanbul, îndreptându-se spre est, peste Marea Neagră și intrând în spațiul aerian rusesc deasupra orașului Soci. Curând după aceea, aproape de orașul Mineralnye Vody, și-a oprit urmăritorul de zbor.
În acea seară, același avion a plecat de la aeroportul Vnukovo, Moscova, și s-a întors la Istanbul. La bord se afla Roman Abramovici, oligarhul și fostul proprietar al Chelsea FC, care a acționat ca trimis neoficial al președintelui Putin în discuțiile cu Ucraina, scrie The Times.
La Moscova, Abramovici s-a întâlnit cu Putin, prezentându-i o notă scrisă de mână de la președintele Zelensky, subliniind termenii pe care Ucraina ar lua în considerare să fie de acord pentru a pune capăt războiului de o lună. Răspunsul inițial al lui Putin a fost fără echivoc: ”Spune-i că îi voi bate”.
Întors la Istanbul, Abramovici l-a întâlnit pe Rustem Umerov.
Roman Abramovich nu s-a născut într-o familie cu mulţi bani. Acesta a rămas orfan la vârsta de trei şi a fost crescut de rude în republica Korni, din nordul Rusiei.
După ce a petrecut o scurtă perioadă în armată, Abramovich a studiat pentru a deveni inginer şi a lucrat ca mecanic. În perioada perestroikăi, când a fost acordată liberalizarea economică pentru micile afaceri, Abramovich a avut un business în care vindea răţuşte din plastic din apartamentul său din Moscova (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu