Teodorovici anunţă reduceri de personal şi de cheltuieli în administraţia centrală

Mihai Ciobanu / 16 Martie 2019 / 11:26 Salveaza PDF Comentarii
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici anunţă că a declanşat o analiză a schemelor de personal, a cheltuielilor şi a activităţii din administraţia publică centrală şi nu exclude nici ca unele posturi să dispară. 

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, a anunţat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că se lucrează la o evaluare a schemei de personal şi a cheltuielilor din administraţia publică centrală şi nu exclude nici reducerea numărului de posturi. 

"Trebuie să continuăm să ne concentrăm pe partea de investiţii şi să oprim cheltuielile sau orice altă nouă cheltuială în zona publică în mod nejustificat. Trebuie să avem o abordare foarte radicală. Anul acesta va trebui să analizăm toate cheltuielile publice şi acolo unde este cazul să facem reducerile necesare. Luăm fiecare instituţie în parte, fiecare minister, fiecare agenţie, pentru a vedea exact dacă ceea ce face astăzi se şi justifică. Dacă, într-adevăr, sunt atribuţii care trebuie să dispară sau se suprapun cu altele. Administraţia publică de foarte multe ori încurcă activitatea economică şi atunci înseamnă că lucrurile se suprapun şi nu se justifică a mai fi menţinute. Asta înseamnă că acea zonă va fi eliminată ca şi cheltuială publică. (...) Săptămâna viitoare vom stabili un calendar de analiză pe instituţii şi toată această analiză trebuie să fie finalizată până la finele semestrului astfel încât prima rectificare bugetară să ia în vedere şi efectele pozitive ale acestor decizii", a declarat Eugen Teodorovici. 

Întrebat dacă asta înseamnă că vor urma şi concedieri, minstrul Finanţelor a declarat: "Vor fi şi situaţii când anumiţi colegi din administraţia centrală, care nu-şi justifică prezenţa acolo se vor reorienta către alte locuri, poate în administraţia publică acolo unde este nevoie", a susţinut Eugen Teodorovici.

Vezi şi: Elena Udrea, informaţie de ultimă oră din Costa Rica

Iohannis, prezent la Summitul liderilor PPE. Declarațiile zilei 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27